Topkapî - Frumoasele haremului

Palatul Topkapî

Spendoare de aur la harem

Haremul, acest spațiu interzis celor care nu făceau parte din dinastia sultanului sau din servitorimea bine instruită și ierahizată, a stârnit imaginația scriitorilor și pictorilor fascinați de exotismul orientului, de palatele fabuloase, de frumoasele diafane învăluite în văluri transparente, lenevind pe sofale, înconjurate de flori și fructe nemaivăzute...
Adevărul este mai puțin romantic decât această imagine devenită clișeu.
Topkapi nu era un palat destinat exclusiv haremului. El adapostea întreaga curte otomană, aproape patru mii de sclavi, functionari si militari, dedicați trup și suflet slujirii sultanului.
Daca în aripa palatului numită "selamlik", bărbatii aveau acces, căci aici sultanul îsi primea oaspeții și se sfătuia cu ministrii sai, în harem nimeni, în afara eunucilor albi sau de culoare, nu putea pătrunde.
 Multe din reprezentările pictorilor din diverse epoci sunt doar fantezii romantice.

Interior în harem

Cum arătau însă frumoasele haremului ? De unde veneau?
Cu excepția femeilor din dinastie (mama sultanului, surorile, fiicele, nepoatele), toate celelalte erau sclave, primite în dar de sultan sau luate în robie în timpul războaielor și vândute  la târgul de sclave.
Cele mai apreciate odalisce, faimoasele sclave circaziene, proveneau din Caucaz. Unoeri chiar familiile lor le încurajau  să intre în harem sau le vindeau pentru a duce o viață lipsită de griji.
 Toate sclavele care erau aduse în Harem erau denumite odalisce, sau “femei de la curte” cu rolul de simple servitoare. Odaliscele nu erau prezentate Sultanului.

Francis- Gabriel Lepaulle (pictor francez1804-1886) : Pașa și haremul său

Doar cele care erau de o frumusețe răpitoare sau extraordinar de talentate erau văzute ca potențiale concubine și erau instruite în acest scop. Erau învățate să danseze, să recite poezii, să cânte la instrumente muzicale și mai ales să stăpânească arta erotică.
Dar pentru musulmani frumusețea era dată și de numărul kilogramelor. Ca urmare, femeile din harem nu doar ca erau epilate, parfumate și machiate cu henna ( cu care li se pictau pleoapele , mâinile și picioarele) dar erau și supuse unui regim barbar de îngrășare, fiind îndopate cu carne grasă și dulciuri!
Multe din femeile din harem nici nu îl vedeau vreodată pe Sultan, ele deveneau slujnice pentru treburile zilnice.

Francis Smith (1722 - 1822)-pictor englez
 Kisler Aga, Chief of the Black Eunuchs and First Keeper of the Serraglio (1763 - 1779)
(Șeful eunucilor negri )

Topkapi -Harem , Ferestre

 

Topkapî - Clădiri anexe

Turnul(sala ) medicului principal )- (Başlala Kulesi)-

Turnul(sala ) medicului principal ) precum și farmacia curții (Hekimbaşı Odası ve ilk eczane) datează din sec.al XV-lea, din timpul domniei lui Mehmet al II-lea. Este cea mai veche clădire din Curtea a IV-a. Medicul avea camera sa la etaj iar parterul era ocupat de farmacie. Medicul se ocupa de sănătatea sultanului și a familiei sale și îl însoțea pe sultan în campaniile militare.
Postul de medic-șef era ocupat de evrei. Mai târziu au fost acceptați și musulmani și europeni.
Turnul are și el istoria sa. La începuturi avea cel puțin două etaje în plus. După ce sultanii s-au mutat clădirea a devenit Conservator de muzică., apoi spațiu pentru arme. Restaurat în 1911, el a devenit un mic muzeu care adăpostește colecția de obiecte medicale...

Biblioteca Enderûn( Enderûn Kütüphanesi) sau Bilblioteca lui Ahmed al III-lea 

Bibloteca Enderûn  ( a lui Ahmed al III-lea )este o clădire neo-clasică, situată în spatele Sălii Audiențelor(Arz Odası),în centrul Curții a III-a. A fost construită pe fundațiile unui choisc numit Havuzlu de către arhitectul imperial  Mimar Beşir Ağa în 1719 din ordinul sultanului. Era destinată funcționarilor casei regale.Este un frumos exemplu de arhitectură otomană de secol XVIII.
Cărțile erau păstrate în niște nișe făcute în pereți. Un alcov situat în partea opusă intrării era locul de lectură privat al sultanului.

 Moscheea Terasei (Sofa Camii)

 Moscheea Terasei a fost construită de către sultanul Mahmud al II-lea în stilul Empire (în cursul sec.al XIX-lea). A fost restaurată in 1858 de căre sultanul  Abdülmecit I.

Moscheea Agalelor
*Agha ou aga (în turca modernă Ağa, în turca veche agha = șef,stăpân,senior(nobil)
Aga = ofițer superior sau comandant turc
In Imperiul Otoman comandanții diferitelor corpuri militare erau numiți aga.
** În română  : singular  aga - plural  agale

Moscheea Agalelor (Ağalar Camii) este cea mai mare moschee din palatul Topkapî. Este și cea mai veche construcție, ea datând din sec.al XV-lea din timpul domniei lui Mehmet al II-lea Cuceritorul.
Sultanul, ofițerii și pajii veneau să se roage aici.
Moscheea este plasată  în diagonală față de linia curții pentru ca minaretul său să fie orientat, conform tradiției islamice, spre Mecca.
 În 1928 numeroase cărți și manuscrise au fost mutate din biblioteca Enderûn  și din alte clădiri anexe, în această moschee, devenită Palatul Bibliotecii (Sarayı Kütüphanesi). Se află aici peste13.500 de cărți și manuscrise în limbile turcă, arabă, persană și greacă.

Palatul Topkapî - Anexele

Anexele

Topkapî nu este doar un palat. În interiorul zidurilor ce-l înconjoară s-a dezvoltat un întreg oraș având patru curti interioare si alte zeci de constructii mai mici printre care era un spital, o spălătorie, o moschee, trezoreria și haremul.
Pentru residenți dar și pentru oaspeți, palatul dispunea de propria aprovizionare cu apă datorită uriașelor cisterne, iar în bucătării se pregăteau cele mai alese feluri de mâncare... Curtea imperială dispunea de dormitoare, biblioteci, școli, moschei, grădini...
  
Topkapi. Grădina-parc 

In Curtea a II-a se aflau, pe lângă alte clădiri, grajdurile imperiale, dormitoarele halebardierilor,(exista chiar și o cazarmă), apoi bucătăriile.
 Grajdurile imperiale (Istabl-ı Âmire),  situate pe una din  laturile Curții a II-a, la aproximativ 5-6 m sub nivelul solului, cuprindeau grajdurile private (Has Ahir) ale sultanului, formate din două dependințe. Au fost construite sub Mehmet al II-lea și renovate sub Suleyman I.

După grajduri se află dormitoarele halebardierilor (Zülüflü Baltacılar Koğušu). Acest spațiu era utilizat de un corp specializat în multiple sarcini ale vieții cotidiene: aprovizionarea cu lemne de foc a camerelor palatului, curățenia și serviciul în harem și în spațiul servitorilor bărbați, aranjarea mobilierului. Aveau și funcția de maeștri de ceremonie.Prima menționare a acestui corp datează din 1527, când a fost pus să degajeze drumurile in fața armatei aflată în campanie.
Halebardierii purtau două cozi împletite penru a marca înaltul lor rang în slujba sultanului.

   
 ***
Bucătăriile imperiale
Imensele bucătării erau unul din elementele esențiale ale palatului. Unele dintre ele au fost construite în sec.al XV-lea, în același timp cu palatul, după modelul bucătăriilor din palatul imperial din Edirne. Au fost mărite în timpul lui Suleyman Magnificul, dar au ars în 1574. Au fost reconstruite și adapate la gustul zilei de către marele arhitect al curții Sinan Mimar.
Restaurate după planurile lui Sinan, ele sunt organizate pe două rânduri dominate de de 20 de hornuri octogonale. Accesul se face prin niște străduțe care acoperă spațiul cuprins între Curtea a II-a și Marea Marmara. Intrarea în această sectiune se face prin trei porți ale porticului Curții a II-a.

Bucătăriile erau compuse din zece sectiuni specializate acoperite de cupoles : bucătăria imperială, scoala palatului (Enderûn), haremul, serviciile exterioare palatului(Birûn), bucătării, pregătirea băuturilor, patiseria, lăptăria, cămările et sălile rezervate bucătarilor.Bucătăriile dispuneau și ele de băi, dormitoare, moschei penru angajați.
 Erau cele mai mari din întreg imperiul otoman.

Vedere panoramică a bucătăriilor

Bucătăriile aveau un personal de 800 de angajați iar la ospățurile festive, 1000 de angajați. Acestia pregăteau mâncărurile pentru sultan, familia imperială și personalul de serviciu din interior și exterior, aproximativ 4000 de persoane.
Servirea sultanului era reglementată de un protocol foarte strict. Baronul Wenceslas Wratislaw, ambasadorul Austriei, invitat în 1599 de către sultan la un dineu particular, relatează că personalul număra 500 de servitori în livrele de mătase roșie, cu bonete asemănătoare cu ale ienicerilor. La momentul cinei, un supraintentent aducea tăvile cu mâncare pe care le dădeau din mână în mână până la cel care era la usa apartamentului imperial. Acolo alți șambelani tăiau cu îndemânare fripturile care erau aduse cât de repede posibil, fără zgomot și fără nicio șoaptă, până la masa sultanului.

Notă: Dați clic pe poze !

Topkapî - Haremul : intimitate și izolare

Viața la curtea imperială

Intimitate și izolare  

Topkapi- vedere din turnul  Galata

Un ceremonial foarte strict impunea asigurarea izolării sultanului de restul lumii. Această izolare suveranului era o reminiscență a tradițiilor bizantine. Ea a fost reglementată mai târziu de Mehmed al II-lea, în 1477 și 1481, în codul Kanunname, care stipula cerințele privitoare la prezența funcționarilor la curte, ierarhia administrativă și protocolul. Această izolare s-a accentuat cu vremea si s-a tradus în stilul și aranjamentul sălilor și clădirilor.
Arhitecții erau atenți ca sultanul și familia sa să poată beneficia de maximum de intimitate. De unde și numărul mare de pasaje secrete și de ferestre cu grilajuri.

Ușa de intrare în Harem

Cuvântul “harem” este echivalentul lui “tabù”, concept care privea familia în societatea islamică. Haremul din Palatul Topkapi este locul despre care se vorbeşte cel mai mult, dar în realitate se ştie cel mai puţin, deoarece a vorbi despre Harem însemna pedeapsa cu moartea.
Haremul însemna Protocolul de Stat, locul de unde se guverna, casa Sultanilor, spațiul privat al sultanului, al familiei şi al mamei Sultanului, care gestiona această instituţie.
Aici au trăit  sultanii otomani începând cu Mahomed al II-lea Cuceritorul până la mijlocul sec.al XIX-lea când a fost construit  Palatul Dolmabahce.

Interior-sală din harem

Intrigile din Harem au fost întotdeauna nemiloase… La începuturi, Sultanii îşi alegeau ca soţii (nu oficiale) femei din Asia, prinţese din Bizant, sau prinţese din ţările vecine, însă cu trecerea timpului tot mai multe sclave au ajuns soţii.
Locuitoarele Haremului învăţau dansul, poezia, cântatul la instrumente muzicale, lucrul de mână, etc. Multe melodii rămase faimoase până în ziua de azi au fost compuse de ele. In perioada “Lale Devri”, adică în Era Lalelelor, Sultanul Selim III a adus la Palat cei mai faimoşi pictori italieni şi maeştri de muzică şi dans francezi pentru a arăta femeilor din harem pictura şi dansul de la curţile europene.

Baia sultanului (hamam-harem)

Topkapi- grădini

Harem-Muzeul Topkapî

Palatul Topkapî - Haremul

Viața la curtea imperială : 
Haremul

Haremul imperial  (Harem-i Hümayûn) este un vast ansamblu de încăperi făcând parte din apartamentele private ale sultanului. Haremul era reședința mamei sultanului (Sultana Valide), a concubinelor și femeilor sultanului, a restului familiei sale, inclusiv copiii, precum și a servitorilor lor.
Haremul avea peste 300 de încăperi, structurate pe imobile, coridoare și curți. Haremul adăpostea cam 400 de persoane: 300 de femei și 100 de eunuci care să le supravegheze. Exista între ele o ierarhie: la vârf atotputernica sultană-mamă, apoi favorita, concubinele care aveau copii cu sultanul, concubinele ocazionale și fetele foarte tinere (12-15 ani) care se ocupau de treburile domestice. Copilele sultanului, prințese prin statut, erau căsătorite cu viziri sau cu alți demnitari importanți.
Odaliscele erau sclave albe primite în dar de sultan.
Șeful eunucilor negri (Kızlar Ağası) era al patrulea personaj important al protocolului oficial.

Apartamentele sultanei-mamă

Sultana mamă și însoțitoarele sale (kalfas)

Calea de aur

”Calea de aur” sau (Altınyol) era un coridor îngust, datând din sec.al XV-lea, care forma axa haremului. El se întindea între Curtea eunucilor(Harem Ağaları Taşlığı) și dormitorul privat al sultanului (Has Oda). Sultanul folosea acest pasaj pentru a ajunge în harem, în dormitor, în sala tronului și pe terasa imperială.
Curtea sultanei-mamă, curtea concubinelor și a soțiilor (Baş Haseki), apartamentele prinților și apartamentele sultanului dădeau spre acest pasaj. Era numită ”aurită” deoarece se spunea că sultanul obisnuia să arunce concubinelor monezi de aur în zilele de sărbătoare.

Curtea favoritelor

Curtea concubinelor

 Curtea eunucilor

Favoritele sultanului  erau menite să asigure perpetuarea dinastiei conform ierarhiei haremului. Când o favorită rămânea însărcinată ea căpăta titlurile și atribuțiile de ” însoțitore oficială a sultanului.”(Kadınefendi).
Prinții Coroanei  (Şehzadeler) locuiau în Pavilionul dublu (Çifte Kasırlar / Veliahd Dairesi), care consta din două camere, construite  pe o platformă înaltă, care le asigura vederea spre exterior și îi  ferea de privile indiscrete.
Prinții erau educați în disciplina haremului până la vârsta adultă. Apoi erau numiți guvernatori ai provinciilor din Anatolia pentru a învăța arta guvernării statului.

Pavilionul dublu

Palatul Topkapî- Flota otomană

Viața militară (III)

Flota imperială

Otomanii au ajuns la Marea Mediterană la sfârșitul sec al XI-lea. Pe atunci otomanii, un popor nomad, de  stepă, în slujba sultanatului selgiucid, nu cunoșteau nimic despre ambarcațiuni. Au trebuit să învețe. Stau mărturie numeroasele cuvinte împrumutate din greacă, spaniolă și italiană.
Prima flotă navală otomană din Anatolia număra 33 de bărci cu pânze și 17 bărci cu vâsle, formată în portul Smyrna, în 1081 de către Chaka Bey. Au învățat foarte repede deorece în sec.al XII-le dispuneau deja de o flotă cu care puteau sfida Imperiul Bizantin. În secolele XIII și XIV controlau toată coasta Anatoliei și pregăteau flota pentru a cuceri insula Creta în 1341.
În sec. al XV-lea expansionismul otoman ajunsese la litoralul italian și  cel balcanic.
In sec. al XVI-lea marina otomană se afla la apogeul său.

Galera amiralului Barbarossa -machetă- Muzeul Naval, Istanbul

Având de consolidat cuceririle sale pe teren, Suleyman I a fost întâmpinat cu vestea că cetatea de Koroni în Morea a fost pierdută, fiind cucerită de către amiralul lui Carol Quintul, Andrea Doria.
Recunoscând necesitatea de a-și reafirma supremația marină din Marea Mediterană, Suleyman a numit comandant naval pe Khair ad-Din, cunoscut europenilor ca Barbarossa. 
Odată numit amiral-șef, Barbarossa a fost însărcinat cu reconstruirea flotei otomane, într-o asemenea măsură în care marina otomană a egalat numărul celorlalte țări mediteraneene luate împreună.

Flota otomană în Oceanul Indian- sec.al XVI-lea

Victoria lui Carol Quintul din 1535 împotriva otomanilor la Tunis și victoria din anul următor în războiul împotriva Veneției  l-au condus pe Suleyman I să accepte propunerile lui Francisc I al Franței pentru a forma o alianță împotriva lui Carol Quintul.
Victoriile succesive asupra flotelor creștine ale Spaniei și Romei a suflat vânt în pupa flotei otomane care a ajuns să facă incursiuni în apele spaniole și africane.
În 1538 flota spaniolă a fost învinsă de Barbarossa în bătălia de la Preveza, asigurând supremația turcilor în partea de est a Mediteranei timp de 33 de ani.

 Barbarossa (în turcă: Hızır Hayreddin Pașa, 1478-1546),

Bătălia de la Preveza,
(Tablou pictat în 1866 de Ohannes Umed Behzad)

La mai puțin de 10 ani de la moartea lui Suleyman Magnificul, bătălia de la Lepanto (1571) marchează începutul declinului  puterii otomane ...

 Bătălia de la Lepanto
 Autor necunoscut- National Maritime Museum

Bătălia de la Lepanto
Pieter Brünniche - Kopenhagen, Dänemark
Anul ?