joi, 23 aprilie 2015

Turcia- Poezie și poeți (I)



Turcii otomani (numiți și osmanlâi) au venit călare pe caii lor iuți ca vântul  din stepele Asiei Centrale  spre Mesopotamia și Asia Mică, și mai târziu până în inima Europei. Și Africa de Nord a fost sub dominație otomană. După ce s-au convertit la Islam și-au făurit propria cultură, s-au civilizat și s-au rafinat. Intr-un interval foarte scurt de timp au devenit o super-putere a Evului Mediu. Sultanii otomani au devenit protectorii credinței islamice și chiar liderii comunității musulmane până la dispariția imperiului la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Bahti Ahmet I(1590-1617)
În mare, se poate spune că literatura populară turcă se împarte în: literatură anonimă si cea a rapsozilor populari, asik edebiyati”, unde, în ultima strofă, autorul îsi pomeneste numele. Deoarece creațiile lor s-au răspândit pe cale orală, suferind și modificări, se consideră că literatura aceasta este parte a folclorului.
Poezia turcă are un specific aparte în devenirea ei istorică.
Poezia turcă anonimă este creată în metru silabic, încă înaintea acceptării islamului. La sate și-a păstrat forma și în zilele noastre. Limbajul n-a suferit mult influenta limbilor arabe si persane. Începând din secolul al XVIII-lea în orașe au apărut cântece populare în metrul „aruz”. Limbajul lor contine mai multe arabisme si cuvinte de origine persană. Metaforele sunt asemănătoare cu cele ale literaturii Divanî .
Turcia are și poezie populară ne-anonimă (operele creatorilor sunt păstrate, fără mari deformări în timp, și în cönk – caiete, care sunt și documente de preț privind vremurile respective). În general, poartă amprenta culturilor de confluență, născută fiind la intersecția dintre drumul oriental (mai intens, mai pregnant multă vreme, în special în perioada în care suflul arabo-persan, sprijinit de expansiunea Islamului, era foarte viguros; este etapa de aproape 6 secole a poeziei Divanî ) și cel european.

Divanî este o culegere/ antologie poetică, structurată din punct de vedere tematic sau cronologic.
În imperiul otoman sub numele generic de ”poezie de divan” se încadra poezia de curte, care, în perioada târzie, se caracteriza prin schematism, preţiozitate, manierism. Opera poeţilor divanî relevă, în timp şi spaţiu, şi diferenţe.
În fapt, literatura divanî a apărut în secolul al XIII-lea. Izvoarele ei sunt literaturile arabă si persană. S-a scris în metru aruz. Un sistem care se redă prin silabe scurte si lungi, deschise sau închise. „Aruz” în arabă înseamnă „mireasă”. Poezia, în viziunea arabilor, trebuia să fie împodobită si frumoasă ca o mireasă. Primele poezii în acest sistem metric erau relativ simple în formă si limbaj. De exemplu: Güldeste ( Poemele iubirii ), ale lui Yunus Emre, carte tradusă și în limba română.

Poezia creată în timpul Imperiului Otoman era scrisă în osmană (turca veche). Poemele sunt dificil de înțeles chiar dacă sunt traduse în limba turcă modernă. Erau poezii cu forme fixe, rimate, iar poeții foloseau multe simboluri. Trebuiesc cunoscute aceste simboluri pentru ca poemele să fie înțelese pe deplin.

Surse diverse

duminică, 19 aprilie 2015

Palatul Topkapî- Interioare

Galerie de imagini
(Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, nu au fost acolo )...

Sala imperială


Sala Divanului -detaliu

Sala imperială (detaliu: tronul sultanului)

O încăpere din harem

O altă cameră din harem

Camera sultanei mamă

Camera prinților de coroană

Interior din Camera circumciziilor

Interior din Chioșcul Erevan

Ornamente cu ceramică de Iznik( plafon)

duminică, 12 aprilie 2015

Sultanatul femeilor ( III )


Sultanatul femeilor (Kadınlar Saltanatı) a fost o perioadă de 130 de ani, din secolele 16 şi 17, în care femeile din haremul imperial au exercitat o influenţă politică extraordinară, atât direct asupra sultanilor soţi cât şi prin sultanii minori, care se aflau sub regenţa mamelor ( Sultan Valide).
A treia  sultană influentă din epoca sultanatului femeior a fost Sultan Valide Kösem (cca 1589/1590 - 3 septembrie 1651).

Kösem Sultan - gravură, 1707


Kösem Sultan a fost favorita sultanului Ahmed I (1603-1617) şi mama a doi sultani, Murad al IV-lea (1623-1640) şi Ibrahim I (1640-1648). In calitate de regentă pentru un timp şi de mamă de sultan timp de 25 de ani, ea s-a afirmat drept una din figurile de prim plan pe timpul Sultanatului femeilor şi a devenit una dintre femeile cele mai puternice din istoria Imperiului Otoman.

Murad al IV-lea                                   Ibrahim I
Kösem era de origine greacă, fiica unui preot din insula Tinos. După moartea lui Amed I (1617) a fost repatriată, dar a revenit în calitate de Valide Sultan la urcarea pe tron a fiului său Murad al IV-lea (1623). Deoarece fiul său avea doar 11 ani, a guvernat în calitate de regentă. A fost una din rarele femei care a guvernat imperiul otoman, oficial și singură. In 1640 tronul i-a revenit celui de al doilea fiu al său, Ibrahim, dar acesta s-a dovedit incapabil de a conduce iar Kösem a continuat să dețină titlul de valide sultan. 
Când Ibrahim I a fost înlăturat, în 1648, Kösem l-a propus l-a domnie pe nepotul său Mehmet, care era în vârstă de 7 ani și s-a proclamat regentă pentru a doua oară, guvernând între anii 1648-1651. 
Nora sa, Turhan Hatice, a plănuit asasinarea soacrei când a aflat că aceasta voia să-l înlocuiască pe Mehmet cu un alt nepot a cărui mamă era mai ușor de manipulat.  Kösem a fost strangulată cu o perdea de către șeful eunucilor Tall Süleyman.
  
Turhan Hatice Valide Sultan
  
După moartea rivalei, Turhan devenit o veritabilă regentă şi Sultan Valide. In calitate de regentă a dobândit o mare putere. Regenţa sultanei Turhan a fost marcată de două probleme ale statului: - războiul cu veneţienii pentru insula Creta şi criza financiară provocată de cheltuielile războiului.
Situaţia a impus ca, în 1656, să fie ales un nou mare vizir, Köprülü Mehmed Pasa. 

Starea de sănătate a determinat-o pe Turhan să transfere toată responsabilitatea acestui nou mare vizir.
Pierzând influența în conducerea imperiului, Turhan și-a concentrat energia în construcții impozante.
Realizarea sa cea mai impresionantă a fost Moscheea Yeni,  prima moschee imperială construită de o femeie. Complexul  include o moschee, școală, fântâni publice,  piață, precum și mausoleu. A construit, de asemenea, o moschee pentru a islamiza un spațiu important din Istanbul locuit de evrei și două cetăți pentru a apăra strâmtoarea Dardanele

*** 
Influența femeilor din harem asupra politicii și numirilor în funcții a încetat în 1656 odată cu venirea la putere a marelui vizir Köprülü Mehmed Pasa.

joi, 2 aprilie 2015

Sultanatul femeilor ( II )

Succesoarea

După moartea lui Suleyman I (1566), tronul imperiului a fost ocupat de prințul Selim.A domnit (cu numele de Selim al II-lea) între anii 1566-1574.
Deși era fiul sultanei Hürrem și al Magnificului, nu moștenise nimic din calitățile părinților săi. Iubitor de vin și de cadâne, Selim a lăsat frânele imperiului în mâinile mamei sale Nur-Banu, care, urmând exemplul soacrei sale, a devenit a doua sultană influentă din ”Sultanatul Femeilor”.

Selim al II-lea

Nur-Banu, pe numele ei Cecilia, din unele surse Olivia, iar din altele Rachel a fost fiica nelegitimă lui Nicolo Venier și Violanta Baffo. Despre viața ei în familia venețiană nu se știe prea mult. A fost capturată la 12 ani  în Paros de către Barbarosa, vândută ca sclavă la Istanbul. A fost introdusă în harem de Hürrem  care a trimis-o în haremul prințului Selim, căruia i-a devenit favorită. A avut un fiu și trei fiice.
S-a convertit la Islam și a primit numele de Afife Nur-Banu (prințesa luminoasă)
A fost  Haseki sultan, mama prințului Murad (în 1546), iar după urcarea pe tron a acestuia a devenit Valide Sultan, titlu pe care l-a deținut timp de 9 ani. Impreună cu Marele Vizir Mehmed Sokollu ea a guvernat efectiv Imperiul Otoman în calitate de co-regentă.

Moartea lui Selim al II-lea a survenit accidental în urma unei lovituri la cap, alunecând, amețit de alcool,  pe dușumeaua din baia imperială din palatul Topkapî. Nurbanu l-a pus într-o cadă cu gheață,  timp de 12 zile pentru ca Murad , viitorul Murad III să ajungă la Istanbul.
Nurbanu a murit în 1583 (sau 1584), de un cancer la stomac sau poate otrăvită.
A lăsat o treime din uriașa sa avere moscheelor și fundațiilor de caritate.

Murad al III-lea