sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Cafea turcească (türk kahvesi) - (II)

Cafea și cafenele în spațiul otoman

Mod de prezentare al unei cafele turcești pentru două persoane

Intre secolele XV-XVI consumul de cafea se răspândește  în întreaga lume musulmană.
Cronicarul otoman İbrahim Peçevi  ne spune pe la 1640 că ”până în anul 962 (de la Hegira), - adică 1554-1555* , în orașul îndrăgit de Allah Constantinopol și pe pământurile otomane cafeaua și cafenelele nu existau. În această epocă, doi negustori, Hâkem din Alep și Şems din Damasc, s-au stabilit în oraș și au dechis fiecare o prăvălie în cartierul Tahtakale și au început să vândă cafea.”


Cafenelele din Imperiul Otoman, asemenea celorlalte din întreaga lume, erau locuri unde se forma opinia publică și erau frecventate de bărbați.
Inițial au apărut pentru a oferi servicii persoanelor care așteptau ora rugăciunii în apropierea moscheelor. Apoi, fiecare grup profesional avea propria sa cafenea unde clienții discutau diferite subiecte.
Cafeneaua a devenit un spațiu de conversație în cultura turcă.
O zicere populară spune:”Inima mea nu vrea cafea  și cafenele vrea un prieten.Cafeaua este o scuză”
*
Cafeneaua Kiva Han, cea mai veche cafenea din Constantinopol.
(Atestată în 1555. Nu s-a păstrat in forma inițială).


Modul de prezentare a cafelei ocupă un loc important în cultura turcească.
Prezentarea cafelei este un indicator al valorii, dragostei si respectului arătate unui oaspete.
Ceașca de cafea (finca) este cel mai important element vizual, în timpul prezentării.
În trecut ceștile nu aveau tortițe și de aceea erau băgate într-o ”mânecă” de lemn, corn sau metal pentru ca apa fiartă să nu frigă mâinile celor care o beau.
Această ”mânecă” sau suport numit zarf era cu sau fără tortițe.
Ceștile fără toartă erau făcute din porțelan fin sau lut. Cu timpul au fost înlocuite de cele cu toartă.
Existau de asemenea cești pe care erau scrise versete decorate ornamental. Numele meșterului care le-a creat era scris în partea de jos a ceștii.


Tava de cafea  este și ea importantă în prezentarea cafelei.
În istoria culturală a Turciei, cele mai dorite modele  erau cele rectangulare sau ovale; aveau adâncime și erau făurite din bronz aurit . După un timp, au început să fie folosite și cele din argint.
Cele folosite de sultani erau gravate uneori cu tughra imperială și cu desene în relief, adevărate  capodopere de prelucrare a metalului de către artizanii turci.
Există tăvi de cafea în Kireshir  denumite Damascus.
Trabzon este faimos pentru tăvile de cafea lucrate în filigran. Capacele sunt ornamentate cu motive locale.


Ibricul (cezve ) este un recipient de metal, de formă cilindrică sau de trunchi de con cu baza mare jos cu cioc și mâner lung(fix sau pliabil), folosit la fierberea și prezentarea cafelei.Cuvântul Ibrik era folosit și cu sensul de carafă  sau ulcior.
În perioada Otomană se practica otrăvirea prin intermediul cafelei . De aceea cafeaua nu era niciodată preparată în bucătărie si adusă la masă direct in ceașcă. Pentru a evita orie bănuială cafeaua, apa fierbinte era adusa împreună cu ibricul cu cafea care era pus pe cărbuni. Pe lângă ”ibrik"se folosea un ”Kahvedan”, un ulcior mic cu toartă, din cupru, alamă sau argint, în care se afla apa pentru cafea.
Cafeaua era pregătită pe loc și servita în fața oaspetului.
*
Recipient otoman din argint (”Kahvedan”),  pentru preparat  cafea.


Diferite carafe  din perioada otomană


Ibrik otoman imperial.(arhivele imperiale)


marți, 7 noiembrie 2017

Orient și mătase...

Mătasea


 Mătasea a fost fabricată în China. Ea provine din firul produs în faza de cocon, de fluturele de mătase (Bombyx mori).
O legendă ne povestește că prițesa Leizu, când avea 14 ani, a scăpat în ceaşca sa de ceai un cocon de mătase. Ca să-l scoată din băutură, tânăra a început să desfacă firul de pe gogoaşă. Aşa i-a venit ideea să-l ţeasă. Din acel moment, chinezii au descoperit ritmul de viaţă al viermelui de mătase și pentru 3000 de ani au fost păstrătorii acestui secret.
Mătasea fost una dintre principalele mărfuri aduse din Asia Orientală. După ea a fost denumită și calea comercială Drumul Mătăsii care lega China, Japonia și India de Europa.
Mătasea poate fi țesută într-o varietate de țesături: voal, chiffon, satin, brocart, tafta, catifea.




Brocartul este o țesătură de mătase de calitate superioară cu flori și ornamente țesute cu fir de aur sau argint.
Era cunoscut și sub alte denumiri : frenghie, zafir, șahmarand, zarpa. Mătăsurile fine și brocarturile erau folosite pentru draperii, tapiserii pentru mobila, sau pentru îmbrăcăminte de gală.


Brocart cașmir

Brocart auriu

Veșmânt de înalt demnitar(kaftan)

Draperie din palatul Tokapî

Caftan de copil (1500) -Istanbul sau Bursa

Caftan de padișah (Baiazid al III-la- 1448-1512)

Kaftan -Suleyman Magnificul(muzeul Topkapî)

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Caftane otomane din muzee

 Pictură realizată de Ismail Acar a unui caftan dăruit de venețieni lui Suleyman Magnificul


Caftanele purtate de sultanii otomani constituie una dintre colecțiile pricipale ale Muzeului Topkapî. Unele dintre ele, extrem de prețioase, erau oferite ca recompensă pentru serviciile aduse sultanilor de către cei mai înalți demnitari sau generali victorioși cu ocazia unor ceremonii sau festivaluri religioase.
Caftanele otomane sunt cel mai adesea brodate pe parte din față și pe mâneci.
O codificație strictă, prin anumite aspecte asemănătoare cu heraldica, exista  în broderii, motive, panglici, culori, care corespundeau rangului posesorului.

caftan otoman vechi , brodat ( din lână și mătase)
caftan și încălțări
   

In sec.14 motivele sunt mari și culorile sobre dar cu timpul aceste caracteristici devin, respectiv, mai fine și mai strălucitoare.
Arta caftanului otoman culminează la mijlocul sec.17 cu țesături tip ”Selimiye ” și model cu benzi verticale și minuțioase broderii.
Teșăturile erau realizate la Istanbul și Bursa sau importate din Veneția, Genova, Persia, India sau China. Fiecare țesătură avea, în funcție de combinația fibrelor, proprietăți și denumiri diferite: velur, tafta sau bürümcük, aba, canfes, gatma, gezi, diba, kutnu, kemha, seraser, serenk, zerbaft și multe altele. Anumite culori erau utilizate mai mult decât altele : albastru de China, roșu de Turcia,  violet, ” pişmis aya”, gutuie coaptă sau galben șofran.

Caftan de padișah

Caftan de damă-sec 18                       Caftan de ceremonie -sec. 16



Caftan din Muzeul Topkapî-sec.15-16 
Caftan de damă



Caftan de ceremonie -sec.15-16  

Caftane imperiale

Caftanul imperial al sultanului Osman al II-lea

Costum -official ottoman-  sec.19

duminică, 20 noiembrie 2016

Caftanul oriental

Costume din Persia medievală -sec.XIII.

Caftanul este un veșmânt din Orient purtat din cele mai vechi timpuri în foarte multe regiuni: Asia Centrală, Persia (care înglobează actualul Iran dar și alte state),  India din timpul dinastiei mogule fondată de Bâbur, Imperiul Omeyad, Imperiul Otoman, chiar și  Republica Venețiană și Țările Române.
Caftanul desemnează o serie foarte variată de robe și tunici lungi care au traversat secolele până în zilele noastre.
Are diverse ortografii: cafetan, kaftan, khaftan, qaftan. In occident termenul este o transliterație a cuvântului turcesc, împrumutat din limba persană.

caftan savafid(Persia)                      Babur, primul împărat mogul 
dinastia savafidă 1501-1722                      purtând caftan


Caftanele au un mare număr de puncte comune: sunt lungi, ample, drepte, sau petrecute, cu mâneci lungi sau trei sferturi, cu sau fără guler, deschise in față pe toată lungimea, cu sau fără nasturi...Totuși ,fiecare națiune care a adoptat caftanul și la integrat în patrimoniul său vestimentar i-a dat acestuia o tușă proprie privind croiala, materialul textil, culori, ornamente, broderii, motivele imprimeurilor. Așa au apărut caftanele persane, mogule, venețiene, otomane, slave, algeriene, marocane.

Caftane marocane
Model vechi de caftan marocan                 caftan marocan ( takshita)


Caftanul marocan modern se situează între tradiție și inovație Mai păstrează câte ceva din diferitele sale origini: romană, persană, andaluzo-maură,(adusă de elitele arabo-musulmane ale imperiului omeyad care au cucerit sudul Spaniei). Dar geniul artizanal marocan l-a îmbogățit prin țesături și broderii rafinate și l-a adus în lumea modei.
În fiecare an caftanul marocan este impus atenției printr-o mare defilare de modă organizată de ”Femmes du Maroc”.

***
În Rusia cuvântul caftan este folosit pentru a desemna un costum bărbătesc, lung și cu mâneci strâmte, folosit în mod curent de negustori și tărani și nobili. Il mai poartă și acum rușii ortodocși de rit vechi.
În timpul politicii de modernizare dusă de țarul Petru cel Mare caftanul a fost interzis. ”Ukazurile” țarului impuneau curtenilor portul hainelor occidentale. Țarul însuși  motiva:”cu mânecile voastre largi aveți numai necazuri: când le înmuiați în supă, când răsturnați paharele”
***
În Occident, în 1950, Christian Dior propune un caftan negru  de mătase. În 1960 Yves Saint-Laurent desenează unul cu cordon.
Actrița americană Liz Taylor poartă un caftan alb cu verde la cea de-a doua căsătorie cu Richard Burton. În zilele noastre designeri orientali (Zuhair Murad sau Naeem Khan) folosesc caftanul în colecțiile lor. De asemenea, anumite case de modă occidentale creează modele de caftan pentru a cuceri piața din lumea arabă.
Totuși,caftanul marocan ”haute couture” rămâne cel mai spectaculos.

Caftane marocane moderne



sâmbătă, 15 octombrie 2016

Turbanul oriental


”Un oriental”                         Portretul unui bărbat cu turban alb-
desen de Gentile Bellini                           Vasili Verșceaghin

Turbanul oriental este un acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de pânză, stofă sau mătase, înfășurată de mai multe ori în jurul capului.
Persanii din antichitate foloseau o bonetă de formă conică, în jurul căreia era înfășurată banda de pânză care rareori depășea 5m lungime.
Turbanul oriental a cunoscut de-a lungul timpului  multe forme, dimensiuni și culori în funcție de regiunile geografice, de tradiții, sau de importanța rangului. 

Impăratul moghol Barbur și moștenitorul său Humaun


Aguranzeb- Impărat moghol(mogul)- India -


Se spune că turbanului profetului Mohamed era verde.
Tuaregii poartă turbane albastre sau indigo.
În Rajasthan (India) este de culoare roșie. Indienii din deșert îl foloseau pentru a măsura adâncimea fântânilor.
La otomani turbanul nu era de uz comun printre oamenii de rând. In schimb pentru sultani el a devenit echivalentul coroanelor regale din Occident. Era făcut din mătăsuri scumpe și împodobit cu bijuterii din pietre prețioase și panașuri.

Turbane otomane



In cultura islamică clasică turbanul era element cultural și spiritual important. Banda de pânză trebuia să aibă  de  două ori înălțimea persoanei și să fie mai lată decât umerii, pentru că musulmanii îl foloseau drept giulgiu dacă se întâmpla ca moartea să-i surprindă  în deșert sau în alte locuri, departe de familie. Decedatul putea fi atunci înmormântat după ritualul Islamului.
Vechii arabi îl purtau cu credință și se mândreau cu el. Era de neacceptat ca cineva să atingă turbanul cuiva. sau să bată la ușa cuiva fără să poarte turbanul.
In viața cotidiană turbanul era folositor de caravanieri pentru a se apăra de nisip și de arșița  soarelui .

La Curtea Otomană era purtat  atât de sultani și de prinții imperiali cât și de înalții demnitari și de slujitori. Dar înălțimea turbanului era diferită, în funcție de rangul fiecăruia. Niciun turban nu putea fi mai înalt decât cel al sultanului.

Turbane imperiale otomane

Mehmet al II-a (Cuceritorul)-     Efigie cu chipul lui Mehmet al II-lea
 tablou de Bellini

Orhan Gazi (1)  (1326-1351)    Orhan Gazi (2)                                                   

 Selim I                                     Suleiman I Magnificul



Osman al III-lea (1699-1757)                                Selim al III-lea(












Alți demnitari

 Pargali Ibrahim Pașa              Hayreddin Pașa. (Barbarossa)-amiral-
-mare Vizir-                                         












Sokullu Pasa- mare vizir sub domnia lui Selim al II-lea


 ***
In secolul XIX, în Franța, sub Restaurație, turbanul împodobit cu pene a intrat  în moda feminină.
Apoi, în jurul anilor 1940 a revenit din nou la modă.