Ultimii sultani otomani

 Palatul Dolmabahce.

Topkapi a fost reședința sultanilor până la mijlocul secolului XIX, când a fost construit Palatul Dolmabahce.
Acest palat este cea mai luxoasă reședință din Turcia: 15.000 de metri pătrați construiți, 285 de camere, fără a socoti băile, holurile și anexele. Aici au locuit ultimii șase sultani ai Imperiului Otoman .
***
Inre anii 1827 și 1908 imperiul  are o perioadă de stagnare când încetează să mai progreseze datorită unor eșecuri economice și politice majore.

Mahmud al II-lea

Mahmud al II-lea (1785-1839)  s-a urcat pe tron in 1808 și domnit până la moartea sa.  El s-a remarcat prin reformele administrative, financiare și militare care au marcat începutul modernizării Turciei și apropierea ei de Occident. Printre acestea s-au numărat adoptarea stilului vestimentar european, a arhitecturii, legislației și organizațiilor și reformei agrare de inspirație occidentală.
Programul Tanzimatului (al reorganizării) a fost continuat de fiii săi: Abdülmecid I ( al 31-la sultan) și Abdülaziz I.(al 32-lea sultan).
  
       Abdülmecid I                                   Abdülaziz I.

Următorii trei sultani : Murad al V-lea (mai-august 1876), Abdul Hamid al II-lea (1876-1908) și Hamid Pașa (1908-1909) au fost detronați. Au urmat Mehmed V-lea Reșad (1909-1918) și Mehmed  al VI-lea Vahdettin (1918-1922). Acesta a fost ultimul sultan. In noiembrie 1922 sultanatul este abolit de către Mustafa Kemal Ataturk.

 Mehmet al VI-lea

Plecarea ultimului sultan

Ultimul aspirant la tron, după abdicarea vărului său Mehmet al VI-lea, este Abdul Medjid al II-lea, (1922-1924), fiul lui   Abdülaziz I. Acesta deținea doar titlul de Calif al musulmanilor. A fost expulzat din Turcia. S-a exilat in Franța, rămânând șeful dinastiei otomane. A murit în 1944 la Paris și a fost înmormântat la Medina (Arabia Saudită).

Abdul Medjid al II-lea, ultimul calif al musulmanilor

***
Destrămarea Imperiului Otoman (24 iulie 1908 – 30 octombrie 1918) s-a desfășurat pe fondul unei serii de evenimente majore, începând cu Revoluția Junilor Turci și instalarea celei de-a doua perioade constituționale și sfârșind cu împărțirea Imperiului Otoman de către puterile victorioase în Primul Război Mondial.

Dragoste și poezie la Topkapî

Muhibbi- Suleyman I                 Roxelana-Hurrem

Ca și predecesorii săi în ale poeziei, Muhibbi -Suleyman I a scris, după modelul poeziei persane, versuri de dragoste inspirate de iubirile sale:

Muhibbi, nu spune "Nu"chiar dacă a fost torturat și ucis de către iubită.
Este echitabil  dacă un un sărac vorbește  cu sultanul?
Deși toată lumea știe că zahărul este dulce
O, draga mea, buzele tale sunt și mai dulci.

Am inimă, deoarece este înnebunită de dragostea ta,
Am întâmpinat o mie de controverse
Astăzi eu, ca și Majnun*
Oriunde mă uit o văd pe Leila*.
Dacă mor în calea iubirii
Nimfele iși vor freca ochii  cu țărâna mea.
Inima mea va sângera necontenit
Deoarece iubita mea cu arcuite sprâncene
M-a lovit cu săgeata genelor ei.
Am băut vinul dragostei la sorocul predestinat
De aceea, Muhibbi s-a făcut de râs.

* Notă: Manjun și Leila sunt personaje dintr-o poveste de dragoste persană

Mai multe dintre poemele sultanului semnate cu pseudonimul Muhibbi sunt adresate  cadânei sale preferate Roxelana. Iată unul dintre ele tradus după o variantă în limba spaniolă(prescurtată):

   "Trono de mi mihrab solitario, mi bien, mi amor, mi luna.
    Mi amiga más sincera, mi confidente, mi propia existencia, mi sultana, mi único amor.
    La más bella de las bellas...
    Mi primavera, mi amada de cara alegre, mi luz del día, mi corazón, mi hoja risueña...
    Mi flor, mi dulce, mi rosa, la única que no me turba en este mundo...
    Mi Estambul, mi Caraman, la tierra de mi Anatolia
    Mi Badakhshan, mi Bagdad y mi Khorasan
    Mi mujer de hermosos cabellos, mi amada de ceja curvada, mi amada de ojos peligrosos...
    Cantaré tus virtudes siempre
    Yo, el amante de corazón atormentado, Muhibbi con los ojos desbordados de lágrimas, yo soy feliz."
 
***
   Tron al altarului meu, bogăția mea, iubirea mea, clarul meu de lună,
   Prietena mea sinceră, confidenta mea, viața mea, sultana mea, unica mea dragoste,
   Cea mai frumoasă dintre frumoase...
   Primăvara mea, iubita mea cu fața veselă, lumina mea de zi, inima mea, frunza mea zâmbitoare...
   Zahărul meu dulce, floarea mea, trandafirul meu, singura care nu mă necăjește în lumea aceasta...
   Istambulul meu, Karamanul meu, ținutul Anatoliei mele,
   Badakhanul, Bagdadul și Khorasanul meu
   Soția mea cu păr frumos, frumoasa mea cu sprâncena arcuită, iubita mea cu ochi languroși și periculoși
   Întotdeauna iți voi elogia virtuțile
   Eu, iubitul cu inima chinuită, Muhibbi cu ochii plini de lacrimi, sunt fericit.

***
Printre marii poeți din timpul domniei lui Suleyman Magnificul se situează Fuzûlî et Bâkî.
Istoicul literar  E. J. W. Gibb face remarca că ” în niciun moment în Turcia nu a existat o mai mare încurajare a poeziei ca în vremea  acestui sultan”

Poeții -sultani: Muhibbi ( I )

  

                                                          

MUHIBBI     Suleyman Magnificul (n.1494- d.1566)

A domnit între anii1520-1566. A a fost supranumit Magnificul și, de asemenea, Legiuitorul. Ca și predecesorii  săi a fost un iubitor și protector al artelor.
A fost al zecelea sultan otoman iar în timpul domniei sale Imperiul atins apogeul. A fost pasionat de meșteșugul orfevreriei.

Sub mecenatul lui său Imperiul Otoman a trăit secolul de aur al dezvoltării sale culturale.
Printre cei 30 de sultani poeți ai Imperiului el a fost un poet talentat ca si tatăl său, Selim I. A scris poezii în persană și turcă sub pseudonimul Muhibbi.( iubitul, îndrăgostitul)
Când fiul său Mehmed a murit în 1543 el a compus o frumoasă cronogramă în memoria acestuia: ”Fără rival între prinți, sultanul meu Mehmed”.
Unele dintre versurile sale au devenit proverbe. Este foarte cunoscut următorul poem:

”Oamenii consideră că bogăția și puterea este cel mai măreț dintre destine
Dar în viață un moment de sănătate este cea mai fericită stare
Ceea ce oamenii numesc suveranitate este o rivalitate continuă și un război permanent
Venerarea lui Dumnnezeu este cel mai înalt tron, cea mai fericită dintre stări...”

Alte poeme :

”Doamne! Scaldă-mă cu harul tău
Dacă există alt leac decât Tine, nu știu.
Ajută-mă, iartă-mi păcatele,
Te rog, ajută-mă, iartă-mi păcatele! ”


Încep în numele lui Allah, Binefăcătorul și Milostivul
Nu am secrete  ascunse de Tine
Doamne! Vindecă inima mea afectată de chin
Tu ești cel intelept care stie că răbdarea e un leac pentru toate.
Doamne milostiv! Iți mulțumesc!
Ai făcut din acest sclav al tău un musulman.
Păstrez credința mea până la ultima suflare
Nu lăsa pe damnatul  Satan să se apropie de mine
Doamne! De dragul lui Mustafa, Messagerul tău
Dăruiește- ne paradisul Tău generos
Doamne! În ziua Judecății
Păstrează-l pe Muhibbi, robul tău, lângă tine!


O Suleiman, aceasta este măreția ta
A fi generos și bun la suflet
Este fala tronului
Dacă dorești să-ți vezi  supușii fericiți
Nu fi arogant, penru că acestia pot fi
mai buni decât tine.
Suntem cu toții frați; trebuie să ne iubim unii pe alții
O Suleiman, un adevărat musulman ia in considerare această poruncă solemnă!
Acționează cu înțelepciune, dar nu rămâne necunoscut,
Ocrotește pe cei buni, și este  aspru cu răufăcătorii.
Un tiran ca un han tătar
Nu  este potrivit ca Sultan.
Rămânând tăcut împotriva agresiunii
Este o bună atitudine.
Nu hiberna; fi treaz pe tronul tău
Mâinile noastre puternice țin soarta lumii.
Trebuie să lupți pentru a câștiga
Aprecierea și afecțiunea oamenilor. 

Sultanii poeți ( II )

”Poeții regali ai Turciei”

AVNI FATİH SULTAN MEHMED KHAN ( 1432-1481)
(Mahomed al II-le Cuceritorul (Fatih)
El a fost al șaptelea sultan otoman, fiul sultanului Murad al II-lea. Este sultanul care a cucerit Constantinopolul (1453). Nu a fost  numai un războinic, ci și un om preocupat de cunoaștere. A fondat mai multe universități și moschei. A sprijinit artele, muzica și literatura. Ca poet a influențat poeții care au venit după el. In poemele sale a folosit pseudonimul Avni.

Iată câteva dintre rubbayatele sale dedicate iubitei :

O, frumoaso, tu ești stăpâna mea.
Tot ce doresc este să fiu sclavul tău.
Aș fi mai degrabă sclavul tău
Decât să fiu Padișahul lumii.

Ești sărac, ești cerșetor.
Dă-mi un motiv bun: 
De ce ar trebui să te iubească Avni?
Iubita m-a legat cu agrafele ei din părul ei.
O , Allah, ai milă de sclavul tău năpăstuit !

Ai milă, o inimă! Tu n-ai vrut să asculți și iubești o asemenea frumusețe
O inimă, ai ajuns de râsul lumii.
O inimă, ea se bucură de  tulburarea ta!
Ce pot să spun, că nu poți suporta durerea, o inimă!
Draga mea inimă! O inimă , o inimă! 

***
Cei doi fii ai sultanului Mehmet al II-lea, Baiazid al II -lea (1447-1512) și  Cem(ponunțat djem) (1454-1495) au fost  iubitori de artă și de poezie.

CEM SULTAN ( DJEM sau ZIZIM )
(portret realizat în Italia de Pinturicchio (Bernardino di Betto).

Fiul cel mic al sultanului Mehmet avut un destin trist. S-a revoltat împotriva fratelui său sprijinit de mai multe pașale și de populația din câteva orașe. A fost însă învins și s-a refugiat în Egipt. S-a dus apoi la Rhodos și Cavalerii Sf.Ioan (cavalerii ioaniți) și marele Maestru l-au primit cu onoruri. Mai târziu l-au trimis în Franța ca ostatic din porunca fratelui său. A murit la Neapole, otrăvit, (se zice),din ordinul papei Alexandru al VI-lea.( fapt neconfirmat și contestat).

A fost un poet remarcabil. A scris poezii în limbile persană și turcă.

Ei, Jem urmează pașii lui Khayyam 
Devotamentul religios și evlavia nu vă sunt pe plac
Ce se va întâmpla dacă Jem 
își petrece viața pe calea voastră
ca răscumpărare?
Voi sunteți avuția lui, el nu are nimic în această lume în afară de voi 

Focul iubirii aprinde inima,
Ochii au vărsat lacrimi,
Lacrimile mele  spală ogorul inimii.
O clădire nu poate împotrivi potopului
Măgărița mea proastă și încăpățânată poate purta rochii de mătase
Dar asta nu îi va schimba firea .
Ochii mei nu plâng când te văd
Pentru că soarele usucă locul la care ea privește

Acest exil m-a purtat afară, 
M-a lăsat în suferință.
Aceasta este judecata lumii mizerabile
Care l-a lăsat paralizat pe Jem într-o țară străină.

***

YAVUZ SULTAN SELIM ( 1466-1520) -(Selim I )

 Fiul sultanului  Bayazid al II-lea, sultanul Selim I, supranumit Selim cel Crud, a fost un războinic temut dar și un poet remarcabil. A scris poezii în limbile turcă și persană. A fost un protector al artelor, al oamenilor de știință, al judecătorilor și poeților. 


 Luna este frumoasă mi-am spus 
Și salut astfel de frumusețe
Dintr-o data mi-am dorit sa mă uit la ea
Soarele s-a ridicat și a strălucit peste gândurile mele

Oricine știe că ești meșteră la vânătoarea de inimi 
Ei! Nu lăsa cruzimea ta să se răspândască peste tot în lume.
De ce te comporți ca o străină  nu stiu.
Ce este asta? O nouă afectare, chin, sau flirt?
 
O Doamne, tu ești Padishah, 
Ești demn de aceasta
Fiecare șah se refugiază la tine.
Tu umilești pe cel care nu-ți este pe plac
și înalți pe cel pe care îl iubești.
Tu ești Impăratul Lumii*
Știi fiecare secret al supușilor tăi.
Dacă sunt un rebel, te rog să nu-mi respingi mila ta, ci dă-mi cât mai multă!
Nimeni nu poate pretinde că este nevinovat.
Tu ești drept și eu trăiesc in țara dreptății.
Sunt doar trecător pe un drum trist care duce la tine.
Uneori lacrimile imi aprind fața 
De rușinea păcatelor mele.
Sunt ca cerul dimineții plin de stele,
Fumul din inima mea care arde îmi învăluie ochii.
Acest chip negru al meu este ca cerneala neagră scrierilor mele.
Dar speranța  mi-o redai doar tu.
Iartă-mă, iartă-l pe Selim al tău !

* Impăratul lumii=Shahdom 

Poezie turcă - Sultanii-poeți ( I )

Intr-o măsură mai mare sau mai mică, mai toți sultanii imperiului au fost poeți, începând chiar cu Ghazi OSMAN BEY (1258-1326), fondatorul  Imperiului Otoman. El și-a dedicat viața edificării statului otoman. Oamenii de știință veneau regulat la curtea sa. Este cunoscut și sub numele de Fakhruddin.

În antologia de poezie turcă Royal Poets of Turkey (Poeții regali ai Turciei) , realizată de Mevlut Ceylan găsim următorul poem al lui Osman Bey:
 Osman, fiul lui Ertughrul
Unul dintre turcii găgăuzi
Un sclav umil al Domnului
vrea să cucerească Constantinopolul
 pentru  a-l face asemeni 
unei grădini de trandafiri

***
 MURAD I

Este cel de al treilea sultan otoman, fiul lui Orkhan Ghazi și nepotul lui Osman Bey. Sultanul Murad a protejat savanții și poeții. În timpul domniei sale turcii și-au extins teritoriul. El a învins forțele europene la Kosovo în 1389. Sultanul Murad este primul si singurul sultanul otoman care a murit pe câmpul de luptă.
In antologia amintită găsim acest poem elegiac: 

O, prietene, paharnicul de noaptea trecută dă-mi de băutLasă-mă să trăiesc viața din plin,
O, paharnice, adu-mi  harpa mea și pe Rebek (?)
Vorbește cu mine, vorbește cu inima mea 
Ziua următoare va veni; 
Îmi voilua locul de ingropăciune 
în pământ
Și niciun prieten nu va vizita 
mormântul meu fără semn

***
MURAD al II-lea(1404-1451)

Este fiul lui Chelebi Sultan Mehmed și nepotul Bayazid Fulgerul. La vârsta de optsprezece ani a urcat pe tron. A fost al șaselea sultan. În timpul domniei sale s-a luptat cu cruciații  și rebelii. Când a restaurat pacea în țară, a renunțat la tron în favoarea  fiului său prințul Mehmed al II-lea. S-a retras la Manisa, dar retragerea sa a fost de scurtă durată din cauza atacurilor cruciaților. Afost rechemat la tron de viziri. 
A scris poezii frumoase; se spune că, chiar atunci când vorbea cuvintele lui erau rimate.

Saqi, adu-mi vinul ramas de ieri. 
Vino, lasă lira mea vorbească. 
Am nevoie de această bucurie și fericire cât timp  sunt în viață 
Va veni o zi când nimeni nu-mi va vedea pulberea...
***
În primul rând, este o tradiție ca îndrăgostiții să se sacrifice.
 Acesta este un fapt meritoriu.
Dar cine nu-și dă viața în pragul iubitei 
Acela nu poate fi un îndrăgostit 
Feriți-vă de cel
Care nu a fost robit de dragoste.
Căci e mai rău decât animalele cu patru picioare. 
Cel care este îndrăgostit își dă viața de bună voie. 
Acest sacrificiu nu i se pare deloc important ...
Ascultați bine cuvintele lui Murad, 
Cuvintele sale sunt o carte foarte valoroasă.