Poeții -sultani: Muhibbi ( I )

  

                                                          

MUHIBBI     Suleyman Magnificul (n.1494- d.1566)

A domnit între anii1520-1566. A a fost supranumit Magnificul și, de asemenea, Legiuitorul. Ca și predecesorii  săi a fost un iubitor și protector al artelor.
A fost al zecelea sultan otoman iar în timpul domniei sale Imperiul atins apogeul. A fost pasionat de meșteșugul orfevreriei.

Sub mecenatul lui său Imperiul Otoman a trăit secolul de aur al dezvoltării sale culturale.
Printre cei 30 de sultani poeți ai Imperiului el a fost un poet talentat ca si tatăl său, Selim I. A scris poezii în persană și turcă sub pseudonimul Muhibbi.( iubitul, îndrăgostitul)
Când fiul său Mehmed a murit în 1543 el a compus o frumoasă cronogramă în memoria acestuia: ”Fără rival între prinți, sultanul meu Mehmed”.
Unele dintre versurile sale au devenit proverbe. Este foarte cunoscut următorul poem:

”Oamenii consideră că bogăția și puterea este cel mai măreț dintre destine
Dar în viață un moment de sănătate este cea mai fericită stare
Ceea ce oamenii numesc suveranitate este o rivalitate continuă și un război permanent
Venerarea lui Dumnnezeu este cel mai înalt tron, cea mai fericită dintre stări...”

Alte poeme :

”Doamne! Scaldă-mă cu harul tău
Dacă există alt leac decât Tine, nu știu.
Ajută-mă, iartă-mi păcatele,
Te rog, ajută-mă, iartă-mi păcatele! ”


Încep în numele lui Allah, Binefăcătorul și Milostivul
Nu am secrete  ascunse de Tine
Doamne! Vindecă inima mea afectată de chin
Tu ești cel intelept care stie că răbdarea e un leac pentru toate.
Doamne milostiv! Iți mulțumesc!
Ai făcut din acest sclav al tău un musulman.
Păstrez credința mea până la ultima suflare
Nu lăsa pe damnatul  Satan să se apropie de mine
Doamne! De dragul lui Mustafa, Messagerul tău
Dăruiește- ne paradisul Tău generos
Doamne! În ziua Judecății
Păstrează-l pe Muhibbi, robul tău, lângă tine!


O Suleiman, aceasta este măreția ta
A fi generos și bun la suflet
Este fala tronului
Dacă dorești să-ți vezi  supușii fericiți
Nu fi arogant, penru că acestia pot fi
mai buni decât tine.
Suntem cu toții frați; trebuie să ne iubim unii pe alții
O Suleiman, un adevărat musulman ia in considerare această poruncă solemnă!
Acționează cu înțelepciune, dar nu rămâne necunoscut,
Ocrotește pe cei buni, și este  aspru cu răufăcătorii.
Un tiran ca un han tătar
Nu  este potrivit ca Sultan.
Rămânând tăcut împotriva agresiunii
Este o bună atitudine.
Nu hiberna; fi treaz pe tronul tău
Mâinile noastre puternice țin soarta lumii.
Trebuie să lupți pentru a câștiga
Aprecierea și afecțiunea oamenilor. 

Sultanii poeți ( II )

”Poeții regali ai Turciei”

AVNI FATİH SULTAN MEHMED KHAN ( 1432-1481)
(Mahomed al II-le Cuceritorul (Fatih)
El a fost al șaptelea sultan otoman, fiul sultanului Murad al II-lea. Este sultanul care a cucerit Constantinopolul (1453). Nu a fost  numai un războinic, ci și un om preocupat de cunoaștere. A fondat mai multe universități și moschei. A sprijinit artele, muzica și literatura. Ca poet a influențat poeții care au venit după el. In poemele sale a folosit pseudonimul Avni.

Iată câteva dintre rubbayatele sale dedicate iubitei :

O, frumoaso, tu ești stăpâna mea.
Tot ce doresc este să fiu sclavul tău.
Aș fi mai degrabă sclavul tău
Decât să fiu Padișahul lumii.

Ești sărac, ești cerșetor.
Dă-mi un motiv bun: 
De ce ar trebui să te iubească Avni?
Iubita m-a legat cu agrafele ei din părul ei.
O , Allah, ai milă de sclavul tău năpăstuit !

Ai milă, o inimă! Tu n-ai vrut să asculți și iubești o asemenea frumusețe
O inimă, ai ajuns de râsul lumii.
O inimă, ea se bucură de  tulburarea ta!
Ce pot să spun, că nu poți suporta durerea, o inimă!
Draga mea inimă! O inimă , o inimă! 

***
Cei doi fii ai sultanului Mehmet al II-lea, Baiazid al II -lea (1447-1512) și  Cem(ponunțat djem) (1454-1495) au fost  iubitori de artă și de poezie.

CEM SULTAN ( DJEM sau ZIZIM )
(portret realizat în Italia de Pinturicchio (Bernardino di Betto).

Fiul cel mic al sultanului Mehmet avut un destin trist. S-a revoltat împotriva fratelui său sprijinit de mai multe pașale și de populația din câteva orașe. A fost însă învins și s-a refugiat în Egipt. S-a dus apoi la Rhodos și Cavalerii Sf.Ioan (cavalerii ioaniți) și marele Maestru l-au primit cu onoruri. Mai târziu l-au trimis în Franța ca ostatic din porunca fratelui său. A murit la Neapole, otrăvit, (se zice),din ordinul papei Alexandru al VI-lea.( fapt neconfirmat și contestat).

A fost un poet remarcabil. A scris poezii în limbile persană și turcă.

Ei, Jem urmează pașii lui Khayyam 
Devotamentul religios și evlavia nu vă sunt pe plac
Ce se va întâmpla dacă Jem 
își petrece viața pe calea voastră
ca răscumpărare?
Voi sunteți avuția lui, el nu are nimic în această lume în afară de voi 

Focul iubirii aprinde inima,
Ochii au vărsat lacrimi,
Lacrimile mele  spală ogorul inimii.
O clădire nu poate împotrivi potopului
Măgărița mea proastă și încăpățânată poate purta rochii de mătase
Dar asta nu îi va schimba firea .
Ochii mei nu plâng când te văd
Pentru că soarele usucă locul la care ea privește

Acest exil m-a purtat afară, 
M-a lăsat în suferință.
Aceasta este judecata lumii mizerabile
Care l-a lăsat paralizat pe Jem într-o țară străină.

***

YAVUZ SULTAN SELIM ( 1466-1520) -(Selim I )

 Fiul sultanului  Bayazid al II-lea, sultanul Selim I, supranumit Selim cel Crud, a fost un războinic temut dar și un poet remarcabil. A scris poezii în limbile turcă și persană. A fost un protector al artelor, al oamenilor de știință, al judecătorilor și poeților. 


 Luna este frumoasă mi-am spus 
Și salut astfel de frumusețe
Dintr-o data mi-am dorit sa mă uit la ea
Soarele s-a ridicat și a strălucit peste gândurile mele

Oricine știe că ești meșteră la vânătoarea de inimi 
Ei! Nu lăsa cruzimea ta să se răspândască peste tot în lume.
De ce te comporți ca o străină  nu stiu.
Ce este asta? O nouă afectare, chin, sau flirt?
 
O Doamne, tu ești Padishah, 
Ești demn de aceasta
Fiecare șah se refugiază la tine.
Tu umilești pe cel care nu-ți este pe plac
și înalți pe cel pe care îl iubești.
Tu ești Impăratul Lumii*
Știi fiecare secret al supușilor tăi.
Dacă sunt un rebel, te rog să nu-mi respingi mila ta, ci dă-mi cât mai multă!
Nimeni nu poate pretinde că este nevinovat.
Tu ești drept și eu trăiesc in țara dreptății.
Sunt doar trecător pe un drum trist care duce la tine.
Uneori lacrimile imi aprind fața 
De rușinea păcatelor mele.
Sunt ca cerul dimineții plin de stele,
Fumul din inima mea care arde îmi învăluie ochii.
Acest chip negru al meu este ca cerneala neagră scrierilor mele.
Dar speranța  mi-o redai doar tu.
Iartă-mă, iartă-l pe Selim al tău !

* Impăratul lumii=Shahdom 

Poezie turcă - Sultanii-poeți ( I )

Intr-o măsură mai mare sau mai mică, mai toți sultanii imperiului au fost poeți, începând chiar cu Ghazi OSMAN BEY (1258-1326), fondatorul  Imperiului Otoman. El și-a dedicat viața edificării statului otoman. Oamenii de știință veneau regulat la curtea sa. Este cunoscut și sub numele de Fakhruddin.

În antologia de poezie turcă Royal Poets of Turkey (Poeții regali ai Turciei) , realizată de Mevlut Ceylan găsim următorul poem al lui Osman Bey:
 Osman, fiul lui Ertughrul
Unul dintre turcii găgăuzi
Un sclav umil al Domnului
vrea să cucerească Constantinopolul
 pentru  a-l face asemeni 
unei grădini de trandafiri

***
 MURAD I

Este cel de al treilea sultan otoman, fiul lui Orkhan Ghazi și nepotul lui Osman Bey. Sultanul Murad a protejat savanții și poeții. În timpul domniei sale turcii și-au extins teritoriul. El a învins forțele europene la Kosovo în 1389. Sultanul Murad este primul si singurul sultanul otoman care a murit pe câmpul de luptă.
In antologia amintită găsim acest poem elegiac: 

O, prietene, paharnicul de noaptea trecută dă-mi de băutLasă-mă să trăiesc viața din plin,
O, paharnice, adu-mi  harpa mea și pe Rebek (?)
Vorbește cu mine, vorbește cu inima mea 
Ziua următoare va veni; 
Îmi voilua locul de ingropăciune 
în pământ
Și niciun prieten nu va vizita 
mormântul meu fără semn

***
MURAD al II-lea(1404-1451)

Este fiul lui Chelebi Sultan Mehmed și nepotul Bayazid Fulgerul. La vârsta de optsprezece ani a urcat pe tron. A fost al șaselea sultan. În timpul domniei sale s-a luptat cu cruciații  și rebelii. Când a restaurat pacea în țară, a renunțat la tron în favoarea  fiului său prințul Mehmed al II-lea. S-a retras la Manisa, dar retragerea sa a fost de scurtă durată din cauza atacurilor cruciaților. Afost rechemat la tron de viziri. 
A scris poezii frumoase; se spune că, chiar atunci când vorbea cuvintele lui erau rimate.

Saqi, adu-mi vinul ramas de ieri. 
Vino, lasă lira mea vorbească. 
Am nevoie de această bucurie și fericire cât timp  sunt în viață 
Va veni o zi când nimeni nu-mi va vedea pulberea...
***
În primul rând, este o tradiție ca îndrăgostiții să se sacrifice.
 Acesta este un fapt meritoriu.
Dar cine nu-și dă viața în pragul iubitei 
Acela nu poate fi un îndrăgostit 
Feriți-vă de cel
Care nu a fost robit de dragoste.
Căci e mai rău decât animalele cu patru picioare. 
Cel care este îndrăgostit își dă viața de bună voie. 
Acest sacrificiu nu i se pare deloc important ...
Ascultați bine cuvintele lui Murad, 
Cuvintele sale sunt o carte foarte valoroasă. 

Turcia- Poezie și poeți (I)

Turcii otomani (numiți și osmanlâi) au venit călare pe caii lor iuți ca vântul  din stepele Asiei Centrale  spre Mesopotamia și Asia Mică, și mai târziu până în inima Europei. Și Africa de Nord a fost sub dominație otomană. După ce s-au convertit la Islam și-au făurit propria cultură, s-au civilizat și s-au rafinat. Intr-un interval foarte scurt de timp au devenit o super-putere a Evului Mediu. Sultanii otomani au devenit protectorii credinței islamice și chiar liderii comunității musulmane până la dispariția imperiului la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Bahti Ahmet I(1590-1617)

În mare, se poate spune că literatura populară turcă se împarte în: literatură anonimă si cea a rapsozilor populari, asik edebiyati”, unde, în ultima strofă, autorul îsi pomeneste numele. Deoarece creațiile lor s-au răspândit pe cale orală, suferind și modificări, se consideră că literatura aceasta este parte a folclorului.
Poezia turcă are un specific aparte în devenirea ei istorică.
Poezia turcă anonimă este creată în metru silabic, încă înaintea acceptării islamului. La sate și-a păstrat forma și în zilele noastre. Limbajul n-a suferit mult influenta limbilor arabe si persane. Începând din secolul al XVIII-lea în orașe au apărut cântece populare în metrul „aruz”. Limbajul lor contine mai multe arabisme si cuvinte de origine persană. Metaforele sunt asemănătoare cu cele ale literaturii Divanî .
Turcia are și poezie populară ne-anonimă (operele creatorilor sunt păstrate, fără mari deformări în timp, și în cönk – caiete, care sunt și documente de preț privind vremurile respective). În general, poartă amprenta culturilor de confluență, născută fiind la intersecția dintre drumul oriental (mai intens, mai pregnant multă vreme, în special în perioada în care suflul arabo-persan, sprijinit de expansiunea Islamului, era foarte viguros; este etapa de aproape 6 secole a poeziei Divanî ) și cel european.

Divanî este o culegere/ antologie poetică, structurată din punct de vedere tematic sau cronologic.
În imperiul otoman sub numele generic de ”poezie de divan” se încadra poezia de curte, care, în perioada târzie, se caracteriza prin schematism, preţiozitate, manierism. Opera poeţilor divanî relevă, în timp şi spaţiu, şi diferenţe.
În fapt, literatura divanî a apărut în secolul al XIII-lea. Izvoarele ei sunt literaturile arabă si persană. S-a scris în metru aruz. Un sistem care se redă prin silabe scurte si lungi, deschise sau închise. „Aruz” în arabă înseamnă „mireasă”. Poezia, în viziunea arabilor, trebuia să fie împodobită si frumoasă ca o mireasă. Primele poezii în acest sistem metric erau relativ simple în formă si limbaj. De exemplu: Güldeste ( Poemele iubirii ), ale lui Yunus Emre, carte tradusă și în limba română.

Poezia creată în timpul Imperiului Otoman era scrisă în osmană (turca veche). Poemele sunt dificil de înțeles chiar dacă sunt traduse în limba turcă modernă. Erau poezii cu forme fixe, rimate, iar poeții foloseau multe simboluri. Trebuiesc cunoscute aceste simboluri pentru ca poemele să fie înțelese pe deplin.

Surse diverse

Palatul Topkapî- Interioare

Galerie de imagini
(Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, nu au fost acolo )...

Sala imperială

Sala Divanului -detaliu

Sala imperială (detaliu: tronul sultanului)

O încăpere din harem

O altă cameră din harem

Camera sultanei mamă

Camera prinților de coroană

Interior din Camera circumciziilor

Interior din Chioșcul Erevan

Ornamente cu ceramică de Iznik( plafon)

Sultanatul femeilor ( III )

Sultanatul femeilor (Kadınlar Saltanatı) a fost o perioadă de 130 de ani, din secolele 16 şi 17, în care femeile din haremul imperial au exercitat o influenţă politică extraordinară, atât direct asupra sultanilor soţi cât şi prin sultanii minori, care se aflau sub regenţa mamelor ( Sultan Valide).
A treia  sultană influentă din epoca sultanatului femeior a fost Sultan Valide Kösem (cca 1589/1590 - 3 septembrie 1651).

Kösem Sultan - gravură, 1707

Kösem Sultan a fost favorita sultanului Ahmed I (1603-1617) şi mama a doi sultani, Murad al IV-lea (1623-1640) şi Ibrahim I (1640-1648). In calitate de regentă pentru un timp şi de mamă de sultan timp de 25 de ani, ea s-a afirmat drept una din figurile de prim plan pe timpul Sultanatului femeilor şi a devenit una dintre femeile cele mai puternice din istoria Imperiului Otoman.

Murad al IV-lea                                   Ibrahim I

Kösem era de origine greacă, fiica unui preot din insula Tinos. După moartea lui Amed I (1617) a fost repatriată, dar a revenit în calitate de Valide Sultan la urcarea pe tron a fiului său Murad al IV-lea (1623). Deoarece fiul său avea doar 11 ani, a guvernat în calitate de regentă. A fost una din rarele femei care a guvernat imperiul otoman, oficial și singură. In 1640 tronul i-a revenit celui de al doilea fiu al său, Ibrahim, dar acesta s-a dovedit incapabil de a conduce iar Kösem a continuat să dețină titlul de valide sultan. 
Când Ibrahim I a fost înlăturat, în 1648, Kösem l-a propus l-a domnie pe nepotul său Mehmet, care era în vârstă de 7 ani și s-a proclamat regentă pentru a doua oară, guvernând între anii 1648-1651. 
Nora sa, Turhan Hatice, a plănuit asasinarea soacrei când a aflat că aceasta voia să-l înlocuiască pe Mehmet cu un alt nepot a cărui mamă era mai ușor de manipulat.  Kösem a fost strangulată cu o perdea de către șeful eunucilor Tall Süleyman.
  
Turhan Hatice Valide Sultan

  
După moartea rivalei, Turhan devenit o veritabilă regentă şi Sultan Valide. In calitate de regentă a dobândit o mare putere. Regenţa sultanei Turhan a fost marcată de două probleme ale statului: - războiul cu veneţienii pentru insula Creta şi criza financiară provocată de cheltuielile războiului.
Situaţia a impus ca, în 1656, să fie ales un nou mare vizir, Köprülü Mehmed Pasa. 
Starea de sănătate a determinat-o pe Turhan să transfere toată responsabilitatea acestui nou mare vizir.
Pierzând influența în conducerea imperiului, Turhan și-a concentrat energia în construcții impozante.
Realizarea sa cea mai impresionantă a fost Moscheea Yeni,  prima moschee imperială construită de o femeie. Complexul  include o moschee, școală, fântâni publice,  piață, precum și mausoleu. A construit, de asemenea, o moschee pentru a islamiza un spațiu important din Istanbul locuit de evrei și două cetăți pentru a apăra strâmtoarea Dardanele
*** 
Influența femeilor din harem asupra politicii și numirilor în funcții a încetat în 1656 odată cu venirea la putere a marelui vizir Köprülü Mehmed Pasa.

Sultanatul femeilor ( II )

Succesoarea

După moartea lui Suleyman I (1566), tronul imperiului a fost ocupat de prințul Selim.A domnit (cu numele de Selim al II-lea) între anii 1566-1574.
Deși era fiul sultanei Hürrem și al Magnificului, nu moștenise nimic din calitățile părinților săi. Iubitor de vin și de cadâne, Selim a lăsat frânele imperiului în mâinile mamei sale Nur-Banu, care, urmând exemplul soacrei sale, a devenit a doua sultană influentă din ”Sultanatul Femeilor”.

Selim al II-lea

Nur-Banu, pe numele ei Cecilia, din unele surse Olivia, iar din altele Rachel a fost fiica nelegitimă lui Nicolo Venier și Violanta Baffo. Despre viața ei în familia venețiană nu se știe prea mult. A fost capturată la 12 ani  în Paros de către Barbarosa, vândută ca sclavă la Istanbul. A fost introdusă în harem de Hürrem  care a trimis-o în haremul prințului Selim, căruia i-a devenit favorită. A avut un fiu și trei fiice.
S-a convertit la Islam și a primit numele de Afife Nur-Banu (prințesa luminoasă)
A fost  Haseki sultan, mama prințului Murad (în 1546), iar după urcarea pe tron a acestuia a devenit Valide Sultan, titlu pe care l-a deținut timp de 9 ani. Impreună cu Marele Vizir Mehmed Sokollu ea a guvernat efectiv Imperiul Otoman în calitate de co-regentă.

Moartea lui Selim al II-lea a survenit accidental în urma unei lovituri la cap, alunecând, amețit de alcool,  pe dușumeaua din baia imperială din palatul Topkapî. Nurbanu l-a pus într-o cadă cu gheață,  timp de 12 zile pentru ca Murad , viitorul Murad III să ajungă la Istanbul.
Nurbanu a murit în 1583 (sau 1584), de un cancer la stomac sau poate otrăvită.
A lăsat o treime din uriașa sa avere moscheelor și fundațiilor de caritate.

Murad al III-lea