Costume din Persia medievală -sec.XIII.
Caftanul este un veșmânt din Orient purtat din cele mai vechi timpuri în foarte multe regiuni: Asia Centrală, Persia (care înglobează actualul Iran dar și alte state), India din timpul dinastiei mogule fondată de Bâbur, Imperiul Omeyad, Imperiul Otoman, chiar și Republica Venețiană și Țările Române.
Caftanul desemnează o serie foarte variată de robe și tunici lungi care au traversat secolele până în zilele noastre.
Are diverse ortografii: cafetan, kaftan, khaftan, qaftan. In occident termenul este o transliterație a cuvântului turcesc, împrumutat din limba persană.
caftan savafid(Persia) Babur, primul împărat mogul
dinastia savafidă 1501-1722 purtând caftan
Caftanele au un mare număr de puncte comune: sunt lungi, ample, drepte, sau petrecute, cu mâneci lungi sau trei sferturi, cu sau fără guler, deschise in față pe toată lungimea, cu sau fără nasturi...Totuși ,fiecare națiune care a adoptat caftanul și la integrat în patrimoniul său vestimentar i-a dat acestuia o tușă proprie privind croiala, materialul textil, culori, ornamente, broderii, motivele imprimeurilor. Așa au apărut caftanele persane, mogule, venețiene, otomane, slave, algeriene, marocane.
Caftane marocane
Model vechi de caftan marocan caftan marocan ( takshita)
Caftanul marocan modern se situează între tradiție și inovație Mai păstrează câte ceva din diferitele sale origini: romană, persană, andaluzo-maură,(adusă de elitele arabo-musulmane ale imperiului omeyad care au cucerit sudul Spaniei). Dar geniul artizanal marocan l-a îmbogățit prin țesături și broderii rafinate și l-a adus în lumea modei.
În fiecare an caftanul marocan este impus atenției printr-o mare defilare de modă organizată de ”Femmes du Maroc”.
***
În Rusia cuvântul caftan este folosit pentru a desemna un costum bărbătesc, lung și cu mâneci strâmte, folosit în mod curent de negustori și tărani și nobili. Il mai poartă și acum rușii ortodocși de rit vechi.
În timpul politicii de modernizare dusă de țarul Petru cel Mare caftanul a fost interzis. ”Ukazurile” țarului impuneau curtenilor portul hainelor occidentale. Țarul însuși motiva:”cu mânecile voastre largi aveți numai necazuri: când le înmuiați în supă, când răsturnați paharele”
***
În Occident, în 1950, Christian Dior propune un caftan negru de mătase. În 1960 Yves Saint-Laurent desenează unul cu cordon.
Actrița americană Liz Taylor poartă un caftan alb cu verde la cea de-a doua căsătorie cu Richard Burton. În zilele noastre designeri orientali (Zuhair Murad sau Naeem Khan) folosesc caftanul în colecțiile lor. De asemenea, anumite case de modă occidentale creează modele de caftan pentru a cuceri piața din lumea arabă.
Totuși,caftanul marocan ”haute couture” rămâne cel mai spectaculos.
Caftane marocane moderne
duminică, 20 noiembrie 2016
sâmbătă, 15 octombrie 2016
Turbanul oriental
”Un oriental” Portretul unui bărbat cu turban alb-
desen de Gentile Bellini Vasili Verșceaghin
Persanii din antichitate foloseau o bonetă de formă conică, în jurul căreia era înfășurată banda de pânză care rareori depășea 5m lungime.
Turbanul oriental a cunoscut de-a lungul timpului multe forme, dimensiuni și culori în funcție de regiunile geografice, de tradiții, sau de importanța rangului.
Impăratul moghol Barbur și moștenitorul său Humaun
Aguranzeb- Impărat moghol(mogul)- India -
Se spune că turbanului profetului Mohamed era verde.
Tuaregii poartă turbane albastre sau indigo.
În Rajasthan (India) este de culoare roșie. Indienii din deșert îl foloseau pentru a măsura adâncimea fântânilor.
La otomani turbanul nu era de uz comun printre oamenii de rând. In schimb pentru sultani el a devenit echivalentul coroanelor regale din Occident. Era făcut din mătăsuri scumpe și împodobit cu bijuterii din pietre prețioase și panașuri.
Turbane otomane
In cultura islamică clasică turbanul era element cultural și spiritual important. Banda de pânză trebuia să aibă de două ori înălțimea persoanei și să fie mai lată decât umerii, pentru că musulmanii îl foloseau drept giulgiu dacă se întâmpla ca moartea să-i surprindă în deșert sau în alte locuri, departe de familie. Decedatul putea fi atunci înmormântat după ritualul Islamului.
Vechii arabi îl purtau cu credință și se mândreau cu el. Era de neacceptat ca cineva să atingă turbanul cuiva. sau să bată la ușa cuiva fără să poarte turbanul.
In viața cotidiană turbanul era folositor de caravanieri pentru a se apăra de nisip și de arșița soarelui .
La Curtea Otomană era purtat atât de sultani și de prinții imperiali cât și de înalții demnitari și de slujitori. Dar înălțimea turbanului era diferită, în funcție de rangul fiecăruia. Niciun turban nu putea fi mai înalt decât cel al sultanului.
Turbane imperiale otomane
Mehmet al II-a (Cuceritorul)- Efigie cu chipul lui Mehmet al II-lea
tablou de Bellini
Orhan Gazi (1) (1326-1351) Orhan Gazi (2)
Selim I Suleiman I Magnificul
Alți demnitari
Pargali Ibrahim Pașa Hayreddin Pașa. (Barbarossa)-amiral-
-mare Vizir-
Sokullu Pasa- mare vizir sub domnia lui Selim al II-lea
***
In secolul XIX, în Franța, sub Restaurație, turbanul împodobit cu pene a intrat în moda feminină.
Apoi, în jurul anilor 1940 a revenit din nou la modă.
duminică, 11 septembrie 2016
Artă otomană (III) - Obiecte diverse
Flinte otomane minuțios decorate-(1778)
Turban împodobit cu broșă și panaș
Motiv floral floral pentru brățară -sec. 19
Centură din argint- sec.XIX
Cercei cu diamante și smaralde -sec. 18 .-Muzeul Tokapî
Inele pentru degetul gros folosite de arcași(zihgir)
Burduf pentru apă din cristal ornat cu aur și pietre prețioase
Cafetieră
Sticlă pentru apă
duminică, 24 iulie 2016
Arta otomană -(II)- Piese inedite din palate și muzee
1. Ceramica
Ceramica a fost una dintre artele majore în Imperiul Otoman,(ca de altfel în întreaga lue islamică). Piesele conservate sunt extren de numeroase dar producerea lor rămâne misterioasă în multe privințe.
Iznik (fosta Niceea din Anatolia), este recunoscut ca fiind centrul cel mai important. Atelierele otomane produc piese inspirate din modele vechi dar și modele mai puțin arhaice. Între sfârșitul sec.al XV-lea și inceputul sec.al XVI-lea s-au realizat lămpi de moschee (kandil) ,vaze mari (kadah) cu picior rotund, boluri și cupe, (kâse), cu sau fără capac,
In a doua jumătate a sec.XVI e modelele deja cunoscute sunt produse în serie. La acestea se adaugă sticle mari in formă de pară, cu gâtul lung marcat de un inel (şişe), carafele, înlocuite în sec.XVII cu halbe și , bineînțeles, platouri și farfurii.
Ploscă (model vechi , în stilul Baba Nakkas, către 1480,- Muzeul Național de ceramică-Sevres-
Cupă cu garoafe pe fond corail-Iznik, a 2-a jum. a sec.XVI
Halbă cu animale, Iznik, sfârșitul sec.XVI.-Muzeul Louvre
Ulcică din jad negru , decorată cu rubine și smaralde -Tezaurul Muzeului Topkapî
2 .Piese inedite
Pe lângă ceramică , covoare sau bijuterii există și alte obiecte încântătoare:
Un leagăn despre care se spune că ar fi aparținut lui Suleyman Magnificul
Un joc de șah, sec.XVI-XVII.,-din cristal de stâncă, decorat cu aur, rubine, smaralde
O monedă de argint datată 1327 După Hegira-( adică 1913)- cu tughra sultanului Muhammad al V-lea.
Brosă -insignă reprezentând flota otomană, sec.19- colectie privată-
Notă
In timpul domniei sultanului Abdulaliz guvernul turc a intrat în faliment din cauza haosului financiar provocat de împrumuturile făcute pentru a reprima diferitele revolte ale supușilor
Sultanul a văndut la licitație la Paris un număr considerabil de bijuterii . Finanțele nu s-au mai redresat ,iar sultanul a fost detronat și probabil asasinat.
***
Set pentru șerbet , cu patru monograme-(tughra) ale sultanului Abdulaziz ( muzeul Topkapî )
Set pentru desert decorat cu diamante
duminică, 26 iunie 2016
Arme otomane (III) - Spade și iatagane
Spadă otomană
Dagă otomană de ceremonie
Terminologie:
1. Spada ( medievală și modemă) a luat mumele din italienescul spada, care se trage din cuvântul latin „spatha”, prin care se desemnează arma pentru lovit și împuns din epoca romană și perioada migrației. Are lama dreaptă și prevăzută cu două tăișuri, gardă și mâner.
2. Paloșul (din maghiară pallos) este o sabie lată cu două tăișuri, adesea încovoiată spre vârf, care se folosea în trecut.
În limbajul curent, paloșul desemnează o spadă de dimensiuni mai mari.
3.Sabia este o armă tăioasă, formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. Denumirea vine din bulgară (sabja)
Diferențe:
-spada este totdeauna dreaptă, sabia este curbată.
-spada are două tăișuri, sabia are un singur tăiș.
spade otomane sec.XIX
iatagane otomane de la curtea lui Suleyman Magnificul-sec.XVI.
Ormanent pe teaca iataganului lui Suleyman Magnificul
Iatagan otoman cu teacă, sec. XVIII
4. Iataganul (din limba turcă yatağan ) este o sabie scurtă folosită între mijlocul secolului al XVI-lea și secolul al XIX-lea de armata otomană în zona sa de influență cum ar fi Balcanii. Iataganul are o lamă lată,cu un singur tăiș, curbat înainte și un mâner format din două plăci de prindere atașate la sfârșitul mânerului fiind două urechi ornamentate de mari dimensiuni.
Iataganele au forme diferite și în funcție de regiune. Pe multe dintre ele se pot vedea sofisticate opere de artă (pe mâner și pe lamă), cu valori simbolice importante.Iataganul se purta lipit de corp cu teaca fixată de talie cu o eșarfă de mătase, reținut de un cârlig.
5.Simsir-ul este o sabie orientală numită și shamshir sau scimitar. Aria ei de răspândire este , fiind folosită de turci, indieni, persi.
Simsir
Shamshir otoman
La început doar o minoritate din infanteria otomană dispunea de spade, majoritatea fiind înarmată cu arcuri și lănci scurte. Totuși sabia și pumnalul (hangerul) făceau parte din tradițiile islamice fixate de multă vreme deși anumite surse picturale precum și armele care s-au păstrat sugerează influența balcanică.
Sabia otomană cea mai comună era kiliç-ul, cu lama lată, neascuțită și mai puțin curbată.
Primele orte de ieniceri erau constituite din arcași, Arcul a rămas o armă prestigioasă de ceremonie de-a lungul înregii istorii a imperiului.
iatagane otomane din sec,XIX.
Dagă otomană de ceremonie
Terminologie:
1. Spada ( medievală și modemă) a luat mumele din italienescul spada, care se trage din cuvântul latin „spatha”, prin care se desemnează arma pentru lovit și împuns din epoca romană și perioada migrației. Are lama dreaptă și prevăzută cu două tăișuri, gardă și mâner.
2. Paloșul (din maghiară pallos) este o sabie lată cu două tăișuri, adesea încovoiată spre vârf, care se folosea în trecut.
În limbajul curent, paloșul desemnează o spadă de dimensiuni mai mari.
3.Sabia este o armă tăioasă, formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. Denumirea vine din bulgară (sabja)
Diferențe:
-spada este totdeauna dreaptă, sabia este curbată.
-spada are două tăișuri, sabia are un singur tăiș.
spade otomane sec.XIX
iatagane otomane de la curtea lui Suleyman Magnificul-sec.XVI.
Ormanent pe teaca iataganului lui Suleyman Magnificul
Iatagan otoman cu teacă, sec. XVIII
4. Iataganul (din limba turcă yatağan ) este o sabie scurtă folosită între mijlocul secolului al XVI-lea și secolul al XIX-lea de armata otomană în zona sa de influență cum ar fi Balcanii. Iataganul are o lamă lată,cu un singur tăiș, curbat înainte și un mâner format din două plăci de prindere atașate la sfârșitul mânerului fiind două urechi ornamentate de mari dimensiuni.
Iataganele au forme diferite și în funcție de regiune. Pe multe dintre ele se pot vedea sofisticate opere de artă (pe mâner și pe lamă), cu valori simbolice importante.Iataganul se purta lipit de corp cu teaca fixată de talie cu o eșarfă de mătase, reținut de un cârlig.
5.Simsir-ul este o sabie orientală numită și shamshir sau scimitar. Aria ei de răspândire este , fiind folosită de turci, indieni, persi.
Simsir
Shamshir otoman
La început doar o minoritate din infanteria otomană dispunea de spade, majoritatea fiind înarmată cu arcuri și lănci scurte. Totuși sabia și pumnalul (hangerul) făceau parte din tradițiile islamice fixate de multă vreme deși anumite surse picturale precum și armele care s-au păstrat sugerează influența balcanică.
Sabia otomană cea mai comună era kiliç-ul, cu lama lată, neascuțită și mai puțin curbată.
Primele orte de ieniceri erau constituite din arcași, Arcul a rămas o armă prestigioasă de ceremonie de-a lungul înregii istorii a imperiului.
iatagane otomane din sec,XIX.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)