Caftanul oriental

Costume din Persia medievală -sec.XIII.

Caftanul este un veșmânt din Orient purtat din cele mai vechi timpuri în foarte multe regiuni: Asia Centrală, Persia (care înglobează actualul Iran dar și alte state),  India din timpul dinastiei mogule fondată de Bâbur, Imperiul Omeyad, Imperiul Otoman, chiar și  Republica Venețiană și Țările Române.
Caftanul desemnează o serie foarte variată de robe și tunici lungi care au traversat secolele până în zilele noastre.
Are diverse ortografii: cafetan, kaftan, khaftan, qaftan. In occident termenul este o transliterație a cuvântului turcesc, împrumutat din limba persană.

caftan savafid(Persia)                      Babur, primul împărat mogul 
dinastia savafidă 1501-1722                      purtând caftan


Caftanele au un mare număr de puncte comune: sunt lungi, ample, drepte, sau petrecute, cu mâneci lungi sau trei sferturi, cu sau fără guler, deschise in față pe toată lungimea, cu sau fără nasturi...Totuși ,fiecare națiune care a adoptat caftanul și la integrat în patrimoniul său vestimentar i-a dat acestuia o tușă proprie privind croiala, materialul textil, culori, ornamente, broderii, motivele imprimeurilor. Așa au apărut caftanele persane, mogule, venețiene, otomane, slave, algeriene, marocane.

Caftane marocane
Model vechi de caftan marocan                 caftan marocan ( takshita)


Caftanul marocan modern se situează între tradiție și inovație Mai păstrează câte ceva din diferitele sale origini: romană, persană, andaluzo-maură,(adusă de elitele arabo-musulmane ale imperiului omeyad care au cucerit sudul Spaniei). Dar geniul artizanal marocan l-a îmbogățit prin țesături și broderii rafinate și l-a adus în lumea modei.
În fiecare an caftanul marocan este impus atenției printr-o mare defilare de modă organizată de ”Femmes du Maroc”.

***
În Rusia cuvântul caftan este folosit pentru a desemna un costum bărbătesc, lung și cu mâneci strâmte, folosit în mod curent de negustori și tărani și nobili. Il mai poartă și acum rușii ortodocși de rit vechi.
În timpul politicii de modernizare dusă de țarul Petru cel Mare caftanul a fost interzis. ”Ukazurile” țarului impuneau curtenilor portul hainelor occidentale. Țarul însuși  motiva:”cu mânecile voastre largi aveți numai necazuri: când le înmuiați în supă, când răsturnați paharele”
***
În Occident, în 1950, Christian Dior propune un caftan negru  de mătase. În 1960 Yves Saint-Laurent desenează unul cu cordon.
Actrița americană Liz Taylor poartă un caftan alb cu verde la cea de-a doua căsătorie cu Richard Burton. În zilele noastre designeri orientali (Zuhair Murad sau Naeem Khan) folosesc caftanul în colecțiile lor. De asemenea, anumite case de modă occidentale creează modele de caftan pentru a cuceri piața din lumea arabă.
Totuși,caftanul marocan ”haute couture” rămâne cel mai spectaculos.

Caftane marocane moderne

Turbanul oriental

”Un oriental”                         Portretul unui bărbat cu turban alb-
desen de Gentile Bellini                           Vasili Verșceaghin

Turbanul oriental este un acoperământ pentru cap format dintr-o bandă lungă de pânză, stofă sau mătase, înfășurată de mai multe ori în jurul capului.
Persanii din antichitate foloseau o bonetă de formă conică, în jurul căreia era înfășurată banda de pânză care rareori depășea 5m lungime.
Turbanul oriental a cunoscut de-a lungul timpului  multe forme, dimensiuni și culori în funcție de regiunile geografice, de tradiții, sau de importanța rangului. 

Impăratul moghol Barbur și moștenitorul său Humaun

Aguranzeb- Impărat moghol(mogul)- India -

Se spune că turbanului profetului Mohamed era verde.
Tuaregii poartă turbane albastre sau indigo.
În Rajasthan (India) este de culoare roșie. Indienii din deșert îl foloseau pentru a măsura adâncimea fântânilor.
La otomani turbanul nu era de uz comun printre oamenii de rând. In schimb pentru sultani el a devenit echivalentul coroanelor regale din Occident. Era făcut din mătăsuri scumpe și împodobit cu bijuterii din pietre prețioase și panașuri.

Turbane otomane



In cultura islamică clasică turbanul era element cultural și spiritual important. Banda de pânză trebuia să aibă  de  două ori înălțimea persoanei și să fie mai lată decât umerii, pentru că musulmanii îl foloseau drept giulgiu dacă se întâmpla ca moartea să-i surprindă  în deșert sau în alte locuri, departe de familie. Decedatul putea fi atunci înmormântat după ritualul Islamului.
Vechii arabi îl purtau cu credință și se mândreau cu el. Era de neacceptat ca cineva să atingă turbanul cuiva. sau să bată la ușa cuiva fără să poarte turbanul.
In viața cotidiană turbanul era folositor de caravanieri pentru a se apăra de nisip și de arșița  soarelui .

La Curtea Otomană era purtat  atât de sultani și de prinții imperiali cât și de înalții demnitari și de slujitori. Dar înălțimea turbanului era diferită, în funcție de rangul fiecăruia. Niciun turban nu putea fi mai înalt decât cel al sultanului.

Turbane imperiale otomane

Mehmet al II-a (Cuceritorul)-     Efigie cu chipul lui Mehmet al II-lea
 tablou de Bellini

Orhan Gazi (1)  (1326-1351)    Orhan Gazi (2)                                                   

 Selim I                                     Suleiman I Magnificul

Osman al III-lea (1699-1757)                                Selim al III-lea(

Alți demnitari

 Pargali Ibrahim Pașa              Hayreddin Pașa. (Barbarossa)-amiral-
-mare Vizir-                                         

Sokullu Pasa- mare vizir sub domnia lui Selim al II-lea

 ***
In secolul XIX, în Franța, sub Restaurație, turbanul împodobit cu pene a intrat  în moda feminină.
Apoi, în jurul anilor 1940 a revenit din nou la modă.

Artă otomană (III) - Obiecte diverse

Flinte otomane minuțios decorate-(1778)

Turban împodobit cu broșă și panaș

Motiv floral floral pentru brățară -sec. 19

Centură din argint- sec.XIX

Cercei cu diamante și smaralde -sec. 18 .-Muzeul Tokapî

 Inele pentru degetul gros folosite de arcași(zihgir)




Burduf pentru apă din cristal ornat cu aur și pietre prețioase

Cafetieră

Sticlă pentru apă

Set pentru compot- Topkapî

Arta otomană -(II)- Piese inedite din palate și muzee

                                         

1. Ceramica 

Ceramica  a fost una dintre artele majore în Imperiul Otoman,(ca de altfel în întreaga lue islamică). Piesele conservate sunt extren de numeroase dar producerea lor rămâne misterioasă în multe privințe. 
Iznik (fosta Niceea din Anatolia), este recunoscut ca fiind centrul cel mai important. Atelierele otomane produc piese inspirate din modele vechi dar și modele mai puțin arhaice. Între sfârșitul sec.al XV-lea și inceputul sec.al XVI-lea s-au  realizat lămpi de moschee (kandil) ,vaze mari  (kadah) cu picior rotund, boluri și cupe, (kâse), cu sau fără capac,
In a doua jumătate a sec.XVI e modelele deja cunoscute sunt produse în serie. La acestea se adaugă sticle mari in formă de pară, cu gâtul lung marcat de un inel (şişe), carafele, înlocuite în sec.XVII cu halbe și , bineînțeles, platouri și farfurii.

 Ploscă (model vechi , în stilul Baba Nakkas, către 1480,- Muzeul Național de ceramică-Sevres-

Cupă cu garoafe pe fond corail-Iznik,  a 2-a jum. a sec.XVI

Halbă cu animale, Iznik, sfârșitul sec.XVI.-Muzeul Louvre

Ulcică din jad negru , decorată cu rubine  și smaralde -Tezaurul Muzeului Topkapî

2 .Piese inedite
Pe lângă ceramică , covoare sau bijuterii există și alte obiecte încântătoare:

Un leagăn  despre care se spune că ar fi aparținut lui Suleyman Magnificul

 Un joc de șah, sec.XVI-XVII.,-din cristal de stâncă, decorat cu aur, rubine, smaralde

O monedă de argint datată 1327 După Hegira-( adică 1913)- cu tughra sultanului Muhammad al V-lea.

Brosă -insignă reprezentând flota otomană, sec.19- colectie privată-

Notă
In timpul domniei sultanului Abdulaliz guvernul turc a intrat în faliment din cauza haosului financiar provocat de împrumuturile făcute pentru a reprima diferitele revolte ale supușilor
Sultanul a văndut la licitație la Paris un număr considerabil de bijuterii . Finanțele nu s-au mai redresat ,iar sultanul a fost detronat și probabil asasinat.
***
Set pentru șerbet , cu patru monograme-(tughra) ale sultanului Abdulaziz ( muzeul Topkapî )

Set pentru desert decorat cu diamante

Arme otomane (III) - Spade și iatagane

Spadă otomană

Dagă otomană de ceremonie

Terminologie:
1. Spada ( medievală și modemă) a luat mumele din italienescul spada, care se trage din cuvântul latin „spatha”, prin care se desemnează arma pentru lovit și împuns din epoca romană și perioada migrației. Are lama dreaptă și prevăzută cu două tăișuri, gardă și mâner.
2. Paloșul (din maghiară pallos) este o sabie lată cu două tăișuri, adesea încovoiată spre vârf, care se folosea în trecut.
În limbajul curent, paloșul desemnează o spadă de dimensiuni mai mari.
3.Sabia este o armă tăioasă, formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe  una dintre laturi și fixată într-un mâner.  Denumirea vine din bulgară (sabja)
Diferențe:
-spada este totdeauna dreaptă, sabia este curbată.
-spada are două tăișuri, sabia are un singur tăiș.

spade otomane sec.XIX

 

iatagane otomane de la curtea lui Suleyman Magnificul-sec.XVI.

Ormanent pe teaca iataganului lui Suleyman Magnificul

 Iatagan otoman cu teacă, sec. XVIII

4. Iataganul (din limba turcă yatağan ) este o sabie scurtă folosită între mijlocul secolului al XVI-lea și secolul al XIX-lea de armata otomană în zona sa de influență cum ar fi Balcanii. Iataganul are o lamă lată,cu un singur tăiș, curbat înainte și un mâner format din două plăci de prindere atașate la sfârșitul mânerului fiind două urechi ornamentate de mari dimensiuni.
Iataganele au forme diferite și în funcție de regiune. Pe multe dintre ele se pot vedea sofisticate opere de artă (pe mâner și pe lamă), cu valori simbolice importante.Iataganul se purta lipit de corp cu teaca fixată de talie cu o eșarfă de mătase, reținut de un cârlig.

 5.Simsir-ul este o sabie orientală numită și shamshir sau scimitar. Aria ei de răspândire este , fiind folosită de turci, indieni, persi.

      Simsir         

    Shamshir otoman

La început doar o minoritate din infanteria otomană dispunea de spade, majoritatea fiind înarmată cu arcuri și lănci scurte. Totuși sabia și pumnalul (hangerul) făceau parte din tradițiile islamice fixate de multă vreme deși anumite surse picturale precum și armele care s-au păstrat sugerează influența balcanică.
Sabia otomană cea mai comună era kiliç-ul, cu lama lată, neascuțită și mai puțin curbată.
Primele orte de ieniceri erau constituite din arcași, Arcul a rămas o armă prestigioasă de ceremonie de-a lungul înregii istorii a imperiului.

iatagane otomane din sec,XIX.