Epoca de Aur a culturii otomane (I)

”Suleyman Magnificul pe calul său”
- pictură de Hans Eworth-

  Secolul al XVI-lea a fost pentru Imperiul Otoman Epoca de Aur. Este perioada în care imperiul atinge cea mai mare expansiune teritorială, ocupând noi ținuturi nu numai în Africa sau în Orientul Mijlociu, ci și în Europa. Veacul al XVI-lea se remarcă însă și printr-un avânt cultural remarcabil. Artele vor cunoaște, în epoca lui Suleyman I, numit și -Kânunî (”Legiuitorul”) și a succesorilor săi, o dezvoltare impresionantă, aducând Imperiul Otoman la apogeul său cultural.
 Sultanul Suleyman, cunoscut în lumea occidentală cu apelativul ”Magnificul”, ei însuși poet și scriitor talentat, a acordat o atenție deosebită culturii. Palatul Topkapî, centrul puterii imperiale, a devenit și centrul administrativ a zeci de societăți imperiale artistice, în care activau peste 600 de pictori, bijutieri, aurari, scriitori, etc.
 Așezămimntele călugărilor-derviși (”Tekke-lele) din principalele orașe ale Imperiului au fost transformate în  centre culturale asemănătoare academiilor de artă din Occident.

Plalatul  Topkapî

Poarta de intrare (Inalta Poartă sau Sublima Poartă)

Această epocă de aur a culturii este importantă în primul rând pentru că arta otomană va căpăta acum o identitate proprie. Dacă până atunci, arta fusese influențată cu precădere de cultura persană, începând cu secolul al XVI-lea, ea va prelua influențe din toate provinciile imperiului și va dobândi o identitate otomană.Se remarcă, cu precădere, dezvoltările din arhitectură, caligrafie, pictură (în special pictura de manuscrise), arta textilelor și a ceramicii.

Flota otomană în Oceanul Indian(miniatură sec.XVI.)

 Ceramică de Iznik

Serialul ”Suleyman Magnificul” sau Orientul amuzant

Cum au inventat eunucul Sumbul și sultana Hurrem ”cafeaua turcească”...

Vineri, 13 iunie 2014, episodul 126, (după numărătoarea românească)...

După ce a plecat din serai după trădarea sa involuntară, boierul Sumbul vrea să devină negustor.
Iată-l plimbându-se prin ”suk”, admirând mărfurile, vorbind și zâmbind cunoscuților. Se oprește în fața unui negustor pentru a-i cere sfaturi ...Dintr-un sac plin cu boabe negre și parfumate ia câteva, le miroase, se interesează ce sunt, de unde vin și dacă se vând bine. Negustorul spune că este ”cafea” dar se plânge că nimeni nu cumpără...
Și iată-l pe Sumbul la el acasă, fierbând cafeaua măcinată într-un ibric...

Cineva bate la ușă și ce să vezi? Insăși marea sultană Hurrem îi face trădătorului o vizită incognito... După o scurtă conversație politicoasă, sultana se interesează de băutura aromată...Este servită imediat cu o ceașcă minusculă de cafea care era, bineînțeles, foarte amară...Ca să-i mai îndulcească cumva gustul sultana gustă și o bucățică de ”lokum”... Și iată cum ”cafeaua turcească”, servită în cești mici, cu ”lokum”, nu numai că este ”descoperită” dar va face și carieră... Presupun că, într-unul din episoadele următoare, boierul Sumbul va deschide la Istambul un lanț de cafenele...
Găselnița scenaristului mi s-a părut foarte amuzantă...
***
Intr-adevăr primele cafenele au apărut la Istambul în jurul anului 1550, apoi s-au extins în întreaga Turcie și în țările cucerite de otomani.
In Europa Apuseană au apărut ceva mai târziu.
Una din primele cafenele turcești din Europa a fost La Bottega del Caffé care a ființat la Veneția  după 1624. Totuși cafenelele europene diferă destul de mult de la o țară la alta...

Dar cafeaua turcească, inclusă  de UNESCO în patrimoniul cultural universal, ca moștenire culturală, este foarte  apreciată...Este un simbol de ospitalitate și rafinament, accesibil tuturor...

Cafea turcească ( café à la turque )

Cafea turcească la Istambul











Cafeaua turcească, confirmată de UNESCO ca Patrimoniu cultural imaterial al Umanității, este un mod de a pregăti și servi cafeaua specific turcilor. Se prepară în general din tipul de ”cafea arabică”, măcinată foarte fin încât să aibă consistența făinii. Băutura este foarte concentrată și se servea în cești mici, fără farfurioară, cu sau fără zahăr.

Cafeaua turcească (în turcă:”Türk kahvesi) se prepară într-un ibric mic de aramă ( cezve). cu apă rece. Chiar în momentul când începe să fiarbă se retrage de pe foc. Cestile tradiționale,( fincan) erau foarte mici, fără toartă, așezate într-un pahar de metal cu farfurioară (zarf).
Ceștile moderne au farfurioare.
Tradițional, cafeaua turcească se servea cu un pahar cu apă și cu lokum.

În ceea ce privește ingredientele aromate, există mai multe variante.
În Turcia, în sud-estul țării, se adaugă boabe de fistic.
În Arabia, se adaugă două boabe de cardamome.
Se pot adăuga și câteva picături de  apă de flori de portocal.

Cécile Périn : ”Oasis”(Oaza)

Motto:
 ” Ceea ce face deșertul așa de frumos, zise  micul prinț, este că el ascunde undeva o fântână...”
(Antoine de Saint-Exupéry)

Cécile Périn (1877-1959)
                  
                                   Oasis

                    Le murmure des séguias
                    Bruit doucement dans l'air calme,
                    Sur l'azur limpide, il n'y a
                    Que le balancement des palmes.

                    Dans le silence vert et bleu
                    De l'oasis où l'eau frissonne,
                    Liquide aussi, mystérieux,
                    Le chant d'une flûte résonne,

                    Et de l'ombre fraîche, en écho,
                    Sous les palmes qu'un souffle incline,
                    Mille rires naissent de l'eau
                    Ou d'autres flûtes cristallines.

 Cécile Périn ("La Coupe" - Editions Flory, 1937).

Oaza

Murmurul pârâiașelor
Susură dulce în aerul calm,
Sub azurul limpede, nu mai xistă
Decât legănarea palmierilor.

În liniștea verde și albastră
A oazei în care freamătă apa,
Lichid de asemenea, misterios,
Răsună cântul unui flaut.

Și din umbra răcoroasă, ca un ecou
Sub palmierii pe care vântul îi înclină,
Mii de râsete se nasc din apă
Sau din alte flaute cristaline.

Deșertul-unul dintre subiectele favorite ale pictorilor orientaliști

Sahara

Deșertul, mai ales deșertul Sahara, a fost foarte des reprezentat de către pictorii orientaliști, în special de cei francezi. In 1859 Théophile Gautier afirmă că există tot atâtea umbrele de soare câți pictori peisagiști odinioară în pădurea de la Fontainbleau.”
Deșertul servește drept decor pentru scenele istorice, prezentarea lungilor și pitoreștilor caravane (”Pelerini  mergând la Mecca” -de  Léon Belly) sau este tema principală a unui tablou precum ”Sahara” de Gustave Guillaumet.
Reprezentarea furtunilor de nisip devine o temă dramatică în ” Beduini în furtuna de nisip”(1891) de Ludwig Hans Fischer sau în tabloul ”Simunul”(1847) de Jean-François Portaels.

1 ”Pelerini  mergând la Mecca” -de  Léon Belly)

 2.Gustave Guillaumet.”Sahara”

3.Ludwig Hans Fischer ” Caravana la Dusk” ,”Beduini în furtuna de nisip”

.

 4.Jean François Portaels.”Simunul”-Amintire din Siria-

***
”Orient-Orientalisme”-Pictori orientaliști-
Janina -Reverie

Ceva scump din Orient

Poate doriți un ceai verde Tieguanyin...
Cel mai scump ceai din lume vine din China. El ne arată că în China nu se produc doar obiecte de serie mare și preț mic(”made in China”) ci și ceaiuri rare și scumpe. O singură ceașcă din acest ceai, preparat cu 2-3 frunze uscate se vinde cu 15 dolari iar prețul pe kilogram ajunge la suma de 3000 de dolari.

***
Cel mai scump caviar provine din Iran și nu din Rusia. Caviarul”almas”(termenul iranian pentru”diamant”)este produs de un sturion în vârstă de 100 de ani. Acești sturioni care au supraviețuit dinozaurilor sunt în număr destul de mic .Acest caviar se vinde în SUA la  prețul de 5000 de dolari kilogramul.
Iranian Caviar - The Best Iranian Souveniar

”SAADI” - autor Ion Pillat

                         
                            Cădea-n Șiraz o seară de safir,
                            Urcau cipreși, havuzuri, minarete...
                            Columbe albe se lăsau încete.
                            Saadi ținea în mâini un trandafir.

                            Plutea rotind, poemul: un erete —
                            Petală de petală, fir cu fir,
                            Al rozei har și al luminii mir
                            Inaripau un vers pe îndelete.

                            Sus, pe Siraz, ardea un cer de aur...
                            Dar la hotar, pe stepe da pârjol:
                            Tătari veneau cu mugete de taur.
                       
                            Pe când într-o grădina, tainic sol,
                            Păzind pe lume singurul tezaur,
                            Saadi privea o floare și un stol.

Autor: Ion Pillat