Turcia- Poezie și poeți (I)

Turcii otomani (numiți și osmanlâi) au venit călare pe caii lor iuți ca vântul  din stepele Asiei Centrale  spre Mesopotamia și Asia Mică, și mai târziu până în inima Europei. Și Africa de Nord a fost sub dominație otomană. După ce s-au convertit la Islam și-au făurit propria cultură, s-au civilizat și s-au rafinat. Intr-un interval foarte scurt de timp au devenit o super-putere a Evului Mediu. Sultanii otomani au devenit protectorii credinței islamice și chiar liderii comunității musulmane până la dispariția imperiului la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Bahti Ahmet I(1590-1617)

În mare, se poate spune că literatura populară turcă se împarte în: literatură anonimă si cea a rapsozilor populari, asik edebiyati”, unde, în ultima strofă, autorul îsi pomeneste numele. Deoarece creațiile lor s-au răspândit pe cale orală, suferind și modificări, se consideră că literatura aceasta este parte a folclorului.
Poezia turcă are un specific aparte în devenirea ei istorică.
Poezia turcă anonimă este creată în metru silabic, încă înaintea acceptării islamului. La sate și-a păstrat forma și în zilele noastre. Limbajul n-a suferit mult influenta limbilor arabe si persane. Începând din secolul al XVIII-lea în orașe au apărut cântece populare în metrul „aruz”. Limbajul lor contine mai multe arabisme si cuvinte de origine persană. Metaforele sunt asemănătoare cu cele ale literaturii Divanî .
Turcia are și poezie populară ne-anonimă (operele creatorilor sunt păstrate, fără mari deformări în timp, și în cönk – caiete, care sunt și documente de preț privind vremurile respective). În general, poartă amprenta culturilor de confluență, născută fiind la intersecția dintre drumul oriental (mai intens, mai pregnant multă vreme, în special în perioada în care suflul arabo-persan, sprijinit de expansiunea Islamului, era foarte viguros; este etapa de aproape 6 secole a poeziei Divanî ) și cel european.

Divanî este o culegere/ antologie poetică, structurată din punct de vedere tematic sau cronologic.
În imperiul otoman sub numele generic de ”poezie de divan” se încadra poezia de curte, care, în perioada târzie, se caracteriza prin schematism, preţiozitate, manierism. Opera poeţilor divanî relevă, în timp şi spaţiu, şi diferenţe.
În fapt, literatura divanî a apărut în secolul al XIII-lea. Izvoarele ei sunt literaturile arabă si persană. S-a scris în metru aruz. Un sistem care se redă prin silabe scurte si lungi, deschise sau închise. „Aruz” în arabă înseamnă „mireasă”. Poezia, în viziunea arabilor, trebuia să fie împodobită si frumoasă ca o mireasă. Primele poezii în acest sistem metric erau relativ simple în formă si limbaj. De exemplu: Güldeste ( Poemele iubirii ), ale lui Yunus Emre, carte tradusă și în limba română.

Poezia creată în timpul Imperiului Otoman era scrisă în osmană (turca veche). Poemele sunt dificil de înțeles chiar dacă sunt traduse în limba turcă modernă. Erau poezii cu forme fixe, rimate, iar poeții foloseau multe simboluri. Trebuiesc cunoscute aceste simboluri pentru ca poemele să fie înțelese pe deplin.

Surse diverse

Palatul Topkapî- Interioare

Galerie de imagini
(Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, nu au fost acolo )...

Sala imperială

Sala Divanului -detaliu

Sala imperială (detaliu: tronul sultanului)

O încăpere din harem

O altă cameră din harem

Camera sultanei mamă

Camera prinților de coroană

Interior din Camera circumciziilor

Interior din Chioșcul Erevan

Ornamente cu ceramică de Iznik( plafon)

Sultanatul femeilor ( III )

Sultanatul femeilor (Kadınlar Saltanatı) a fost o perioadă de 130 de ani, din secolele 16 şi 17, în care femeile din haremul imperial au exercitat o influenţă politică extraordinară, atât direct asupra sultanilor soţi cât şi prin sultanii minori, care se aflau sub regenţa mamelor ( Sultan Valide).
A treia  sultană influentă din epoca sultanatului femeior a fost Sultan Valide Kösem (cca 1589/1590 - 3 septembrie 1651).

Kösem Sultan - gravură, 1707

Kösem Sultan a fost favorita sultanului Ahmed I (1603-1617) şi mama a doi sultani, Murad al IV-lea (1623-1640) şi Ibrahim I (1640-1648). In calitate de regentă pentru un timp şi de mamă de sultan timp de 25 de ani, ea s-a afirmat drept una din figurile de prim plan pe timpul Sultanatului femeilor şi a devenit una dintre femeile cele mai puternice din istoria Imperiului Otoman.

Murad al IV-lea                                   Ibrahim I

Kösem era de origine greacă, fiica unui preot din insula Tinos. După moartea lui Amed I (1617) a fost repatriată, dar a revenit în calitate de Valide Sultan la urcarea pe tron a fiului său Murad al IV-lea (1623). Deoarece fiul său avea doar 11 ani, a guvernat în calitate de regentă. A fost una din rarele femei care a guvernat imperiul otoman, oficial și singură. In 1640 tronul i-a revenit celui de al doilea fiu al său, Ibrahim, dar acesta s-a dovedit incapabil de a conduce iar Kösem a continuat să dețină titlul de valide sultan. 
Când Ibrahim I a fost înlăturat, în 1648, Kösem l-a propus l-a domnie pe nepotul său Mehmet, care era în vârstă de 7 ani și s-a proclamat regentă pentru a doua oară, guvernând între anii 1648-1651. 
Nora sa, Turhan Hatice, a plănuit asasinarea soacrei când a aflat că aceasta voia să-l înlocuiască pe Mehmet cu un alt nepot a cărui mamă era mai ușor de manipulat.  Kösem a fost strangulată cu o perdea de către șeful eunucilor Tall Süleyman.
  
Turhan Hatice Valide Sultan

  
După moartea rivalei, Turhan devenit o veritabilă regentă şi Sultan Valide. In calitate de regentă a dobândit o mare putere. Regenţa sultanei Turhan a fost marcată de două probleme ale statului: - războiul cu veneţienii pentru insula Creta şi criza financiară provocată de cheltuielile războiului.
Situaţia a impus ca, în 1656, să fie ales un nou mare vizir, Köprülü Mehmed Pasa. 
Starea de sănătate a determinat-o pe Turhan să transfere toată responsabilitatea acestui nou mare vizir.
Pierzând influența în conducerea imperiului, Turhan și-a concentrat energia în construcții impozante.
Realizarea sa cea mai impresionantă a fost Moscheea Yeni,  prima moschee imperială construită de o femeie. Complexul  include o moschee, școală, fântâni publice,  piață, precum și mausoleu. A construit, de asemenea, o moschee pentru a islamiza un spațiu important din Istanbul locuit de evrei și două cetăți pentru a apăra strâmtoarea Dardanele
*** 
Influența femeilor din harem asupra politicii și numirilor în funcții a încetat în 1656 odată cu venirea la putere a marelui vizir Köprülü Mehmed Pasa.

Sultanatul femeilor ( II )

Succesoarea

După moartea lui Suleyman I (1566), tronul imperiului a fost ocupat de prințul Selim.A domnit (cu numele de Selim al II-lea) între anii 1566-1574.
Deși era fiul sultanei Hürrem și al Magnificului, nu moștenise nimic din calitățile părinților săi. Iubitor de vin și de cadâne, Selim a lăsat frânele imperiului în mâinile mamei sale Nur-Banu, care, urmând exemplul soacrei sale, a devenit a doua sultană influentă din ”Sultanatul Femeilor”.

Selim al II-lea

Nur-Banu, pe numele ei Cecilia, din unele surse Olivia, iar din altele Rachel a fost fiica nelegitimă lui Nicolo Venier și Violanta Baffo. Despre viața ei în familia venețiană nu se știe prea mult. A fost capturată la 12 ani  în Paros de către Barbarosa, vândută ca sclavă la Istanbul. A fost introdusă în harem de Hürrem  care a trimis-o în haremul prințului Selim, căruia i-a devenit favorită. A avut un fiu și trei fiice.
S-a convertit la Islam și a primit numele de Afife Nur-Banu (prințesa luminoasă)
A fost  Haseki sultan, mama prințului Murad (în 1546), iar după urcarea pe tron a acestuia a devenit Valide Sultan, titlu pe care l-a deținut timp de 9 ani. Impreună cu Marele Vizir Mehmed Sokollu ea a guvernat efectiv Imperiul Otoman în calitate de co-regentă.

Moartea lui Selim al II-lea a survenit accidental în urma unei lovituri la cap, alunecând, amețit de alcool,  pe dușumeaua din baia imperială din palatul Topkapî. Nurbanu l-a pus într-o cadă cu gheață,  timp de 12 zile pentru ca Murad , viitorul Murad III să ajungă la Istanbul.
Nurbanu a murit în 1583 (sau 1584), de un cancer la stomac sau poate otrăvită.
A lăsat o treime din uriașa sa avere moscheelor și fundațiilor de caritate.

Murad al III-lea

Sultanatul femeilor ( I )

Sultanatul femeilor (în limba turcă otomană Kadînlar saltanatı) este o perioadă din istoria Imperiului Otoman care cuprinde ultimele decenii ale secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea perioadă în care femeile, în special mamele sultanilor, Valide Sultan, au exercitat o influență importantă asupra politicii Imperiului Otoman. Termenul a fost folosit pentru prima oară de istoricul turc Ahmed Refik (1881-1937) pentru a caracteriza o perioadă de stagnare și decadență a Imperiului Otoman.

 Prima femeie din harem care a deținut o putere importantă în imperiu a fost Hürrem Sultan (c. 1510-1558), cea care a devenit soția legitimă a sultanului Soliman Magnificul.

In 1541, un incendiu a distrus vechiul palat şi tot haremul a fost mutat din palatul vechi la Topkapî, unde ea era permanent aproape de sultan și de locul de guvernare (Divan). Istoria spune că mutarea s-a făcut la cererea Roxelanei; şi astfel începe ”Sultanatul femeilor”.
Hürrem a fost consilierul de încredere al lui Soliman şi se pare că a avut o mare influenţă și în politica externă.

Interior la Topkapî: camera lui Hürrem

 
Hŭrrem avea o suită de peste 100 de persoane, (90 fiind numai servitoarele şi sclavele ei), deţinea o gardă de eunuci, croitor și furnizor de textile.
Ea a asigurat tronul imperiului pentru fiul său Selim. Și-a înlăturat cu dibăcie oponenții, mai întâi pe vizirul Ibrahim Pașa în 1536), apoi pe vizirul Kara Ahmed Pașa în 1555. A determinat asasinarea prințului Mustafa primul moștenitor la tron. A murit prea devreme și nu a fost Valide Sultan.
Este foarte greu de a separa astăzi  invenţiile și calomniile de adevărul istoric.
    
Hürrem,  incredibila sultană,  a inspirat o serie numeroasă de portrete, o simfonie de Josef Haydn, o operă de  Denys Sichynsky, un balet, piese de teatru, romane  în ucraineană, franceză, germană și chiar în română (un roman de Vintilă Corbul).

Dintre copiii săi cel mai mult i-a seamănat și la chip și la caracter fiica sa Mihrimah.

Mihrimah - portret de TIZIAN

Incredibila sultană

Roxelana-Hürrem.

Puţine femei au marcat Istoria precum cea care avea să devină celebra sultană Hürrem. A fost un personaj feminin remarcabil, care şi-a clădit cu dibăcie fiecare etapă a vieţii sale tumultuoase.
Avea o personalitate surprinzătoare, o ambiţie uriașă și o inteligență ieșită din comun. Aceste calităţi au făcut-o nemuritoare în conştiinţa multor oameni.
  
***

Răpită de tătari, vândută succesiv mai multor negustori de sclavi, fata ucraineancă ajunge din Crimeea la Istanbul, cumpărată de Suleyman sau dăruită acestuia de către Ibrahim pașa. Adevărul istoric nu este încă stabilit.
Odată intrată în harem, Roxelana- Hürrem. a intrat sub observaţia temutei kagia-kadîn, femeia îndrituită să conducă haremul. A trebuit să înveţe să coasă, să brodeze, să danseze, să cânte la mai multe instrumente muzicale turceşti, ba chiar să mânuiască marionete şi să spună poveşti. În labirintul social care era haremul sultanului, reuşita Roxelanei a fost una de excepție, dar cu totul diferită de scenariul-clișeu al scrierilor ulterioare.
Succesul câştigat pe baza înfăţişării sale s-a bazat probabil pe contrastul vizual dintre ea şi celelalte femei din harem. Nu avea nimic oriental în ea, nu avea ochii mari, negri şi adânci, pielea măslinie şi talia subţire a femeilor orientale.

 Giovane ma non bella” – „Tânără, dar deloc frumoasă” -   "totuşi graţioasă, cu toate că este scundă de statură"-  comenta în scrierile sale ambasadorul veneţian în anul 1526, -
S-a cultivat enorm și a dovedit un zel  islamic deosebit.
Suleyman s-a căsătorit cu Hürrem, devenind singurul sultan din istoria medievală a Turciei care a avut o soție legitimă.
 Cum  Hürrem. ajunsese o Haseki, titlu purtat doar de sultane, ambiţioasa femeie a acumulat o avere uriaşă, din care a sponsorizat construirea a numeroase compexe arhitecturale atât în Istanbul, cât şi în Ierusalim, Ankara, Edirne, Mecca.
În anul 1539, l-a rugat pe strălucitul arhitect Sinan Mimar să construiască un grup de clădiri care să includă o moschee, o medresă (institut de învăţământ superior musulman) şi o şcoală.
Hurrem Hammam

  Complexul, denumit Haseki Kulliyesiwas, a fost ridicat în districtul Avrat Pazari din Istanbul şi poate fi vizitat şi în zilele noastre. În anul 1550, Hürrem a ordonat construirea în cadrul aceluiaşi complex a unui spital pentru femei, alături de o cantină socială. Totodată a mai cerut construirea unui mare hamam (baie publică), cu o secţiune pentru bărbaţi şi alta, evident, pentru femei. Clădirea este unică în cadrul hammam-urilor din Istanbul.
Hurrem Hammam

 

Sultanele Imperiului Otoman (II)

Mahidevran și Hürrem Sultan

Serialul turcesc Suleyman Magnificul, criticat și desființat de unii și alții dar admirat de publicul larg, ne-a prezentat aspecte din istoria Imperiului Otoman în epoca sa de apogeu. Faptele și personajele au fost descrise conform datelor istorice și dacă unele amănunte au fost omise, acest lucru s-a datorat desigur decizei scenariștilor.

La începutul domniei lui Soliman I, haremul era dominat de mama sa. Ea a fost vâlidé-sultân până la moartea ei, în 1533.

Mahidevran ( 1498?-1581 )

       

În această perioadă, kadin-a favorită a sultanului era Mahidevran, numită „Gülbehar” (Trandafir de primăvară ), care îi dăruise lui Soliman un fiu, pe Mustafa, (n. în 1515)  chiar înainte ca acesta să urce pe tron. Ea nu avea ambiţii personale ieşite din comun. Origina ei este nesigură: albaneză sau circaziană.
A fost cea de-a treia soție a sultanului otoman Suleyman I. A ajuns în haremul Sultanului Suleyman pe când avea 11 ani. Era cu 4 ani mai mică decît Suleyman și cu 8 ani mai mare decît rivala ei – cadâna Hürrem.
 Mahidevran nu a ajuns în harem ca sclavă. Frații săi au adus-o în dar sultanului în semn de respect și în speranța că îi vor cîștiga încrederea sultanului otoman.  Unele izvoare afirmă că mama sultanului Suleyman, Valide, avea origini cercheze pe linia mamei și și-a dorit în haremul fiului său o cadână cercheză frumoasă.
 A avut trei copii : Mustafa, Raziye(fiică) și Ahmed.
După asasinarea  fiului său din ordinul lui Suleyman, s-a retras la Bursa unde a trăit în sărăcie. A murit la 3 februarie 1581și a fost îngropată în moscheea Muradiye lângă fiul său. A trăit 83 de ani.
In serial a fost interpretată de actrița Nur Fettahoglu.

Roxelana-Hürrem

Hürrem- portret de Tizian (1550)

    

Tradiția ucraineană îi dă ca nume de naștere Alexandra Lisovska, născută la Rohatyn.
Poetul Samuel Twarowski care a făcut parte dintr-o ambasadă în imperul otoman la  sfâșit de secol XVI și început de secol XVII spune că a aflat la curtea din Istanbul că Hürrem ar fi fost fiica unui preot ortodox, probabil ucrainean. ea ar fi fost răpită de tătari în timpul unei năvăliri și adusă ca roabă probabil mai întâi la Kaffa în Crimeea și apoi la Istanbul. Intrarea ei în haremul lui  Suleyman se situează în jurul urcării acestuia pe tron în septembrie 1520. A avut porecla de Roxelana sau Roxolana, după numele regiunii de origine.
Atrage atenția sultanului iar în 1521 îi dăruiește un fiu, Mehmet. Atunci devine favorita sultanului - Hasseki sultana. După convertirea la Islam se va numi Hürrem(cea veselă, cea care râde).
Sultanul va uita de celelalte concubine pentru a avea cu noua favorită o relație exclusivă.
In 1534 va fi eliberată din sclavie și apoi va devni soția legitimă a sultanului, ceea ce este un fapt nemaintâlnit, o ruptură cu tradiția otomană.

Rivalitatea dintre ea și Mahidevran, intrigile care au dus la eliminarea, în 1536, a vizirului Pargali Ibrahim Pacha, prietenul credincios la sultanului și al prințului Mustafa (care va fi asasinat) formează firul narativ al serialului cunoscut.
A avut cinci fii și o fiică:
Mehmet(1521- 1543)-mort de variolă; urmează Mihrimah-sultana(1522-1574), căsătorită cu marele vizir Rüstem Pacha, apoi Abdullah (1523-1526), Selim, succesorul la tron( 1524-1574); acesta a fost alesul ei pentru a urma la tron în speranța că nu-și va asasina frații, având o fire blândă. Pentru că a murit înaintea lui Suleyman, nu își va vedea planurile realizate; ultimii prinți sunt Baiazid (1525-1561), inteligent și crud, care va fi executat tot din ordinul tatălui său) și Cihanghir (1531-1578), cocoșat, atins de epilepsie dar având o minte strălucită.
 Hürrem a murit la 18 aprilie 1558 . După unele surse cauza morții a fost o pneuminie căpătată în iarna anului 1558 când a plecat la Edirne, răceală care a recidivat în martie într-o formă mult mai gravă pe câd se reîntorcea la Istanbul.
A fost înmormântată în mausoleul de lângă moscheea Suleymaniye, decorat cu ceramică de Iznik, care descrie grădinile paradisului, un omagiu adus de sultan firii sale pline de voioșie.
In serial a fost interpretată de două actrițe:  
Meryem Sarah Uzerli                             Vahide Percin Gordum