Strofa a II-a
Sahara
Inmărmurit in farmecul acesta
De mii de ani, Pustiul pare mort.
Cămilele și-au pregătit siesta
Și rumegă culcate lângă cort.
Iar noi, în tihna binecuvântată ,
Gustăm, de formă, câteva curmale.
(Sunt învățat cu mesele frugale
De când trăim în zona temperată.)
Apoi o mreajă de senzații rare
M-adoarme-n cadrul vastei acvarele,
Când urmăresc pe gânduri cum dispare
In depărtări o turmă de gazele.
Vânat ar fi, dar cine să-l împuște?
Din cer coboară voluptoasa lene.
La capul meu, c-un evantai de pene,
Un sclav buzat mă apără de muște.
Nu simt nimic... si mi-i atât de bine
La umbra palmierului culcat...
Aș vrea... aș vrea acuma... Ce păcat
Că n-am luat pe draga mea cu mine!
