luni, 21 ianuarie 2013

Pictori orientaliști ( VIII ) Alphonse Etienne Dinet

Alphonse-Etienne Dinet ( 1861- 1929 )
Costume de fete

Unii pictori din secolul al XIX-lea seduși de magia și pitorescul Orientului au zugrăvit un orient situat între vis și realitate, abordând o tematică axată pe nuditate și senzualism. Alți pictori, detașându-se de vechile subiecte (nudurile, haremul și baia), s-au îndreptat către explorarea condiției umane a orientalilor.
*(n.a)
Alphonse-Étienne Dinet, devenit Nasr`Edinne Dinet după convertirea sa la Islam,este unul dintre pictorii orientaliști francezi. In 1884 pictorul face prima sa călătorie cu o echipă de savanți entomologi  în regiunea Bou Saâda din sudul Algeriei. A doua călătorie va fi în anul următor la Laghouat și Mzab. Pictează primele două tablouri algeriene: ”Terasele de la Laghouat” și ”Colina M`Sila după furtună”. Invață limba arabă pentru a înțelege mai bine cultura islamică. În 1887 face a treia călătorie în Algeria și ncepănd din acest an va petrece în această țară șase luni pe an.

O piață la Bou Saâda


În 1893 pictorii orientaliști au prima lor expoziție oficială la Palatul Industriei din Paris.
Ilustrează cu 132 de scene un vechi poem eroic arab ”Antar”și culegerea de trei legende sahariene ”Primăvara inimilor ”. Tabloul său ”Arab rugându-se ” îl va determina să se convertească la Islam.
Va face pelerinajul tradițional la Mecca (1929) și va scrie ”Viața lui Mahomed, Profetul lui Allah”.
Și-a amenajat un spațiu funerar (”qubba”) la Bou Saâda.


La sfaturile sale este creată la Ager ”Villa Abd-el-Tif ”, după modelul ”Villa Medicis”de la Roma.
În timpul primului război mondial transformă castelul familial Hercy în spital pentru răniții de război.
Moare la Paris din cauza unei crize cardiace. Va primi omagii la Moscheea din Paris, la a cărei construire a contribuit.
Funeraliile oficiale au avut loc la Bou Saâda, în prezența guvernatorului general al Algeriei,care a schițat viața exemplară a artistului și în prezența unei delegații musulmane care i-au adus elogii în arabă.
Tablourile sale sunt inspirate din tradițiile, istoria și viața din Bou Saâda, considerată ”Poarta” Saharei.

Berberi în oaza Well


Jocul cu titirezul

Imam prezidând rugăciunea

Joc de fetițe lângă palmieri
Vânător la pândă

Un comentariu:

  1. Cel mai mult îmi place Iser...." cadână în verde " minunat, şi flicitări pentru aşa o lucrare migăloasă...ştiu că nu a fost uşor aduna atâtea lucrări. Eşti o arhi- milionară - sufleteşte. Te pup.

    RăspundețiȘtergere