Sultanatul femeilor ( I )

Sultanatul femeilor (în limba turcă otomană Kadînlar saltanatı) este o perioadă din istoria Imperiului Otoman care cuprinde ultimele decenii ale secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea perioadă în care femeile, în special mamele sultanilor, Valide Sultan, au exercitat o influență importantă asupra politicii Imperiului Otoman. Termenul a fost folosit pentru prima oară de istoricul turc Ahmed Refik (1881-1937) pentru a caracteriza o perioadă de stagnare și decadență a Imperiului Otoman.

 Prima femeie din harem care a deținut o putere importantă în imperiu a fost Hürrem Sultan (c. 1510-1558), cea care a devenit soția legitimă a sultanului Soliman Magnificul.

In 1541, un incendiu a distrus vechiul palat şi tot haremul a fost mutat din palatul vechi la Topkapî, unde ea era permanent aproape de sultan și de locul de guvernare (Divan). Istoria spune că mutarea s-a făcut la cererea Roxelanei; şi astfel începe ”Sultanatul femeilor”.
Hürrem a fost consilierul de încredere al lui Soliman şi se pare că a avut o mare influenţă și în politica externă.

Interior la Topkapî: camera lui Hürrem

 
Hŭrrem avea o suită de peste 100 de persoane, (90 fiind numai servitoarele şi sclavele ei), deţinea o gardă de eunuci, croitor și furnizor de textile.
Ea a asigurat tronul imperiului pentru fiul său Selim. Și-a înlăturat cu dibăcie oponenții, mai întâi pe vizirul Ibrahim Pașa în 1536), apoi pe vizirul Kara Ahmed Pașa în 1555. A determinat asasinarea prințului Mustafa primul moștenitor la tron. A murit prea devreme și nu a fost Valide Sultan.
Este foarte greu de a separa astăzi  invenţiile și calomniile de adevărul istoric.
    
Hürrem,  incredibila sultană,  a inspirat o serie numeroasă de portrete, o simfonie de Josef Haydn, o operă de  Denys Sichynsky, un balet, piese de teatru, romane  în ucraineană, franceză, germană și chiar în română (un roman de Vintilă Corbul).

Dintre copiii săi cel mai mult i-a seamănat și la chip și la caracter fiica sa Mihrimah.

Mihrimah - portret de TIZIAN

Incredibila sultană

Roxelana-Hürrem.

Puţine femei au marcat Istoria precum cea care avea să devină celebra sultană Hürrem. A fost un personaj feminin remarcabil, care şi-a clădit cu dibăcie fiecare etapă a vieţii sale tumultuoase.
Avea o personalitate surprinzătoare, o ambiţie uriașă și o inteligență ieșită din comun. Aceste calităţi au făcut-o nemuritoare în conştiinţa multor oameni.
  
***

Răpită de tătari, vândută succesiv mai multor negustori de sclavi, fata ucraineancă ajunge din Crimeea la Istanbul, cumpărată de Suleyman sau dăruită acestuia de către Ibrahim pașa. Adevărul istoric nu este încă stabilit.
Odată intrată în harem, Roxelana- Hürrem. a intrat sub observaţia temutei kagia-kadîn, femeia îndrituită să conducă haremul. A trebuit să înveţe să coasă, să brodeze, să danseze, să cânte la mai multe instrumente muzicale turceşti, ba chiar să mânuiască marionete şi să spună poveşti. În labirintul social care era haremul sultanului, reuşita Roxelanei a fost una de excepție, dar cu totul diferită de scenariul-clișeu al scrierilor ulterioare.
Succesul câştigat pe baza înfăţişării sale s-a bazat probabil pe contrastul vizual dintre ea şi celelalte femei din harem. Nu avea nimic oriental în ea, nu avea ochii mari, negri şi adânci, pielea măslinie şi talia subţire a femeilor orientale.

 Giovane ma non bella” – „Tânără, dar deloc frumoasă” -   "totuşi graţioasă, cu toate că este scundă de statură"-  comenta în scrierile sale ambasadorul veneţian în anul 1526, -
S-a cultivat enorm și a dovedit un zel  islamic deosebit.
Suleyman s-a căsătorit cu Hürrem, devenind singurul sultan din istoria medievală a Turciei care a avut o soție legitimă.
 Cum  Hürrem. ajunsese o Haseki, titlu purtat doar de sultane, ambiţioasa femeie a acumulat o avere uriaşă, din care a sponsorizat construirea a numeroase compexe arhitecturale atât în Istanbul, cât şi în Ierusalim, Ankara, Edirne, Mecca.
În anul 1539, l-a rugat pe strălucitul arhitect Sinan Mimar să construiască un grup de clădiri care să includă o moschee, o medresă (institut de învăţământ superior musulman) şi o şcoală.
Hurrem Hammam

  Complexul, denumit Haseki Kulliyesiwas, a fost ridicat în districtul Avrat Pazari din Istanbul şi poate fi vizitat şi în zilele noastre. În anul 1550, Hürrem a ordonat construirea în cadrul aceluiaşi complex a unui spital pentru femei, alături de o cantină socială. Totodată a mai cerut construirea unui mare hamam (baie publică), cu o secţiune pentru bărbaţi şi alta, evident, pentru femei. Clădirea este unică în cadrul hammam-urilor din Istanbul.
Hurrem Hammam

 

Sultanele Imperiului Otoman (II)

Mahidevran și Hürrem Sultan

Serialul turcesc Suleyman Magnificul, criticat și desființat de unii și alții dar admirat de publicul larg, ne-a prezentat aspecte din istoria Imperiului Otoman în epoca sa de apogeu. Faptele și personajele au fost descrise conform datelor istorice și dacă unele amănunte au fost omise, acest lucru s-a datorat desigur decizei scenariștilor.

La începutul domniei lui Soliman I, haremul era dominat de mama sa. Ea a fost vâlidé-sultân până la moartea ei, în 1533.

Mahidevran ( 1498?-1581 )

       

În această perioadă, kadin-a favorită a sultanului era Mahidevran, numită „Gülbehar” (Trandafir de primăvară ), care îi dăruise lui Soliman un fiu, pe Mustafa, (n. în 1515)  chiar înainte ca acesta să urce pe tron. Ea nu avea ambiţii personale ieşite din comun. Origina ei este nesigură: albaneză sau circaziană.
A fost cea de-a treia soție a sultanului otoman Suleyman I. A ajuns în haremul Sultanului Suleyman pe când avea 11 ani. Era cu 4 ani mai mică decît Suleyman și cu 8 ani mai mare decît rivala ei – cadâna Hürrem.
 Mahidevran nu a ajuns în harem ca sclavă. Frații săi au adus-o în dar sultanului în semn de respect și în speranța că îi vor cîștiga încrederea sultanului otoman.  Unele izvoare afirmă că mama sultanului Suleyman, Valide, avea origini cercheze pe linia mamei și și-a dorit în haremul fiului său o cadână cercheză frumoasă.
 A avut trei copii : Mustafa, Raziye(fiică) și Ahmed.
După asasinarea  fiului său din ordinul lui Suleyman, s-a retras la Bursa unde a trăit în sărăcie. A murit la 3 februarie 1581și a fost îngropată în moscheea Muradiye lângă fiul său. A trăit 83 de ani.
In serial a fost interpretată de actrița Nur Fettahoglu.

Roxelana-Hürrem

Hürrem- portret de Tizian (1550)

    

Tradiția ucraineană îi dă ca nume de naștere Alexandra Lisovska, născută la Rohatyn.
Poetul Samuel Twarowski care a făcut parte dintr-o ambasadă în imperul otoman la  sfâșit de secol XVI și început de secol XVII spune că a aflat la curtea din Istanbul că Hürrem ar fi fost fiica unui preot ortodox, probabil ucrainean. ea ar fi fost răpită de tătari în timpul unei năvăliri și adusă ca roabă probabil mai întâi la Kaffa în Crimeea și apoi la Istanbul. Intrarea ei în haremul lui  Suleyman se situează în jurul urcării acestuia pe tron în septembrie 1520. A avut porecla de Roxelana sau Roxolana, după numele regiunii de origine.
Atrage atenția sultanului iar în 1521 îi dăruiește un fiu, Mehmet. Atunci devine favorita sultanului - Hasseki sultana. După convertirea la Islam se va numi Hürrem(cea veselă, cea care râde).
Sultanul va uita de celelalte concubine pentru a avea cu noua favorită o relație exclusivă.
In 1534 va fi eliberată din sclavie și apoi va devni soția legitimă a sultanului, ceea ce este un fapt nemaintâlnit, o ruptură cu tradiția otomană.

Rivalitatea dintre ea și Mahidevran, intrigile care au dus la eliminarea, în 1536, a vizirului Pargali Ibrahim Pacha, prietenul credincios la sultanului și al prințului Mustafa (care va fi asasinat) formează firul narativ al serialului cunoscut.
A avut cinci fii și o fiică:
Mehmet(1521- 1543)-mort de variolă; urmează Mihrimah-sultana(1522-1574), căsătorită cu marele vizir Rüstem Pacha, apoi Abdullah (1523-1526), Selim, succesorul la tron( 1524-1574); acesta a fost alesul ei pentru a urma la tron în speranța că nu-și va asasina frații, având o fire blândă. Pentru că a murit înaintea lui Suleyman, nu își va vedea planurile realizate; ultimii prinți sunt Baiazid (1525-1561), inteligent și crud, care va fi executat tot din ordinul tatălui său) și Cihanghir (1531-1578), cocoșat, atins de epilepsie dar având o minte strălucită.
 Hürrem a murit la 18 aprilie 1558 . După unele surse cauza morții a fost o pneuminie căpătată în iarna anului 1558 când a plecat la Edirne, răceală care a recidivat în martie într-o formă mult mai gravă pe câd se reîntorcea la Istanbul.
A fost înmormântată în mausoleul de lângă moscheea Suleymaniye, decorat cu ceramică de Iznik, care descrie grădinile paradisului, un omagiu adus de sultan firii sale pline de voioșie.
In serial a fost interpretată de două actrițe:  
Meryem Sarah Uzerli                             Vahide Percin Gordum 

    

Sultanele Imperiului Otoman ( I )

Scenă de harem

În sec. XVI - XVII femeile și bărbații din familia imperială foloseau în mod egal titlul de sultan.
Cea mai importantă sultană din harem era mama sultanului (Valide  Sultan ).
Favoritele oficiale, în număr de patru, admise de Coran se numeau cadâne și erau considerate soții oficiale, dar nu erau căsătorite cu sultanul. Dacă năsteau băieți  ele deveneau haseki sultan, adică mamele prinților de coroană, viitorii moștenitori ai tronului. In această calitate ele se bucurau de privilegii deosebite. Aveau apartamente mai elegante, haine și bijuterii și îl puteau însoți pe sultan în călătorii sale.
De exemplu, pe perioada sultanatului lui Selim al-II-lea, bas kadin Nurbanu avea un anturaj de 150 de femei care o slujeau.
In cazul în care Sultanul murea, Valide Sultana era dusă înapoi la Palatul Vechi, unde urma să îşi petreacă restul vieţii în lux, dar fără puterea de la Palatul Topkapi. Nici măcar favoritele Sultanului nu o puteau vedea fără să ceară audienţă înainte.  Mamele sultanilor erau foarte temute, în special pentru influenţa pe care o aveau asupra fiilor, în special când aceştia erau tineri, fiindcă deseori ele erau cele care conduceau imperiul.

 Ayse Hafsa Sultan ( Mama sultanului Suleyman I într-un portret)

Ayse Hafsa Sultan  a fost prima Valide sultan ( sultana-mamă) și o figură marcantă a Imperiului Otoman.
A locuit în Manisa împreună cu fiul său (1513-1520). După ce acesta a urcat pe tron, ea a devenit cea mai influentă femeie din haremul sultanului din Istanbul.
Din porunca ei în Manisa au fost construite mai multe moschee, școli, spitale pentru săraci. În cinstea ei din timpuri și până astăzi în Manisa este marcat un festival (Mesir festival) dedicat bolnavilor.
A fost Valide sultan din 1520 până la moartea sa, în 1534. Primul său copil a fost Suleyman, apoi au urmat patru fiice, apoi alți trei băieți care au murit de ciumă în copilărie..
Titlul de Valide sultan a fost deținut după ea de încă 23 de mame de sultani din 36.
Marea majoritate a mamelor de sultani proveneau din rândul sclavelor. Mama sultanului Suleyman, însă avea origini nobile.

 În serialul ”Suleyman Magnificul”(Muhteşem Yüzyıl),a fost  interpretată de actrița Nebahat Çehre.

Sultanii Imperiului Otoman

Imperiul Otoman (în limba turcă otomană:  Devlet-i Aliye-i Osmaniye, „Sublimul Stat Otoman”, adesea numit și Turcia Otomană) a fost o supraputere imperială, care și-a manifestat dominația în zona mediteraneană și care a existat din 1299 până în 1922.
În momentul de maximă expansiune în secolul al XVI-lea, Imperiul Otoman stăpânea Anatolia, Orientul Mijlociu, părți din Africa de Nord, Balcanii și Caucazul, adică o suprafață de circa 19.9 milioane de km².

Intemeierea și ascensiunea (1299–1453)
Primii sultani
Osman I -miniatură din palatul Tpkapî 

Imperiul a fost fondat de tribul turcilor oghuzi în vestul Anatoliei și a fost condus de dinastia Osmali. Primul sultan a fost Osman I . În vremea lui Osman I, capitala otomană a fost mutată la Bursa și a fost bătută prima monedă, care demonstra forța economică și politică a noului stat independent. În timpul secolelor care au urmat, numele lui a fost mereu pomenit în urări: "Să fii la fel de bun precum Osman".
                         
                                  Orhan I                                  


Orhan I a fost cel de al II-lea sultan al Imperiului otoman







 Baiazid I

Baiazid I (Bayezıt, n. cca. 1354, d. 1403) poreclit Yildirim, „fulgerul“ din cauza personalității puternice, dar și datorită victoriilor și rapidității de mișcare) a fost un sultan al Imperiului Otoman din 1389 până în 1402. El a fost fiul lui Murad . A ajuns la tron după asasinarea tatălui său, Murad I și imediat a ordonat ca fratele său mai mic Yakub să fie omorât pentru a preveni astfel o lovitură de stat. Baiazid I a fost primul sultan otoman care din sursele documentare occidentale este numit împărat. Ofensiva lui Baiazid în spațiul balcanic este urmată de bătălia de la Rovine din 1395 (după alte surse: 1394). Oastea otomană nu reușește să cucerească Țara Românească, fiind învinsă de Mircea cel Bătrân.
În Bătălia de la Ankara, pe 20 iulie 1402, Baiazid a fost capturat de războinicul mongol Timur Lenk și a murit în captivitate.

Mahomed al II-lea(Faith)-

Mehmed al II-lea avea doar 19 ani atunci când a devenit sultan.A domnit între 1444 și 1446, și între 1451 și 1481. Avea reputația de a fi fost un soldat erudit. Priceperea lui militară a fost demonstrată când a cucerit Constantinopolul. în 1453.. Mehmed s-a bucurat de sprijinul tuturor celor din imperiu, angajându-se în reorganizarea structurii statale și militare.
A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman. Cucerirea Constantinopolului în 1453 l-a transformat pe Mahomed în cel mai renumit conducător în lumea musulmană. În următorii 30 de ani el a încercat nu numai să facă din noua capitală cel mai important și mai frumos oraș din lumea întreagă, ci și să devină, el însuși, ca urmaș al împăratului Bizanțului, conducătorul absolut al unui imperiu în plină expansiune. Pentru a realiza acest lucru, el a început prin a distruge tot ceea ce reamintea de puterea bizantină.

Apogeul imperiului (1453–1683)
Era de propășire a Imperiului Otoman poate fi împărțită în două perioade caracteristice. Prima dintre ele era una de creșteri teritoriale și cuceriri constante, de la cucerirea Constantinopolelui din 1453 până la moartea lui Soliman Magnificul din 1566. Aceasta a fost o perioadă de realizări nemaipomenite pentru Imperiul Otoman.

Sultanul Selim I a  domnit între 1512–1520.  El  a extins frontierele estice ale imperiului după ce a învins Persia Safavidă în Bătălia de la Chaldiran și a pus bazele unei flote a Mării Roșii.

Succesorul lui, Soliman Magnificul, (Soliman I), care a domnit între 1520-1566, avea să ducă puterea și întinderea imperiului și mai departe. După ce a cucerit Belgradul, Suleyman a dat o lovitură mortală Ungariei în bătălia de la Mohács (1526). Suleyman a continuat atacul asupra Austriei, dar în bătălia de la Viena a fost nevoit să se recunoască învins.


Otomanii au atins "Vârsta lor de Aur" în timpul domniei lui Soliman Magnificul. Încetarea cuceririlor în Europa au marcat sfârșitul celor 230 de ani de creștere a imperiului otoman

Topkapî- Intimitate și divertisment

Viața la curtea imperială
( Intimitate și divertisment )

Curtea a IV-a- spațiul privat al sultanului

Curtea a IV-a ( IV Avlu ) numită și ”sofaua imperială”(Sofa-ı Hümâyûn), era spațiul cel mai intim al sultanului și al familiei ale. Este alcătuită dintr-un ansamblu de pavilioane, chioșcuri, (köşk), grădini și terase, care, inițial, făceau parte din Curtea a III-a. Asztăzi este privită ca un spațiu separat al ansamblului.

1. Chioșcul Erevan(Revan Köşkü)
A fost construit în 1635 și servea pentru retragerile religioase de 40 de zile.este un mic pavilion cu un dom central și trei abside care adăpostesc divanurile. Zidul colonadei este placat cu marmură, iar celelalte ziduri sunt lacate cu carori de Iznik,albe și albastre.

2.Chioșcul Bagdad (Bağdad Köşkü)  
A fost construit de sultanul Murad al IV-lea, după 1638, pentru a comemora o campanie militară. Esta situat pa latura dreaptă a terasei cu fântână. Se aseamănă mult cu chioșcul Erevan . Fațada este acoperită cu marmură și benzi de porfir roșu și verde.
Interiorul este un exemplu ideal de încăpere otomană. Cu carourile sale, sideful, decorația în formă de solz și vitraliile sale, acest pavilion este unul din exemplele de arhitectură clasică ale ansamblului.

3.Chioscul terasei(Sofa Köşku / Merdiven Başı Kasrı) 
Este un belvedere, construit în a doua jumătate a sec. al XVI-lea. A fost restaurat în 1704 de Ahmmed al III-lea și reconstruit în 1753 de Mahmud I, în stil rococo. Este singura clădire din lemn. Se compune din sala principală (Divanhane), sala de rugăciune (Namaz Odası sau Şerbet Odası) și încăperea sucurilor de fructe. Din pavilion sultanul asista la întreceri sportive sau alte activități de divertisment. Această clădire cu ferestre largi era la origine o sală de mese. Mai târziu , în epoca Lalelelor (1718-1730)  a servit drept cameră de primire pentru oaspeți.

4. Marele Pavilion (Mecidiye Köşkü)
A fost ultimul adaus arhitectural realizat în 1640 împreună cu gaderoba ( Esvap Odası )de către sultanul Abdulmecit I. Era o sală de recepție imperială. El oferă o splendidă vedere panotamică asupra Mării Marmara și  Bosforului. Ultimii sultani se instalau aici când vizitau Topkapî. Era utilizat, ocazional, pentru a găzdui oaspeții străini.

Topkapî - Frumoasele haremului

Palatul Topkapî

Spendoare de aur la harem

Haremul, acest spațiu interzis celor care nu făceau parte din dinastia sultanului sau din servitorimea bine instruită și ierahizată, a stârnit imaginația scriitorilor și pictorilor fascinați de exotismul orientului, de palatele fabuloase, de frumoasele diafane învăluite în văluri transparente, lenevind pe sofale, înconjurate de flori și fructe nemaivăzute...
Adevărul este mai puțin romantic decât această imagine devenită clișeu.
Topkapi nu era un palat destinat exclusiv haremului. El adapostea întreaga curte otomană, aproape patru mii de sclavi, functionari si militari, dedicați trup și suflet slujirii sultanului.
Daca în aripa palatului numită "selamlik", bărbatii aveau acces, căci aici sultanul îsi primea oaspeții și se sfătuia cu ministrii sai, în harem nimeni, în afara eunucilor albi sau de culoare, nu putea pătrunde.
 Multe din reprezentările pictorilor din diverse epoci sunt doar fantezii romantice.

Interior în harem

Cum arătau însă frumoasele haremului ? De unde veneau?
Cu excepția femeilor din dinastie (mama sultanului, surorile, fiicele, nepoatele), toate celelalte erau sclave, primite în dar de sultan sau luate în robie în timpul războaielor și vândute  la târgul de sclave.
Cele mai apreciate odalisce, faimoasele sclave circaziene, proveneau din Caucaz. Unoeri chiar familiile lor le încurajau  să intre în harem sau le vindeau pentru a duce o viață lipsită de griji.
 Toate sclavele care erau aduse în Harem erau denumite odalisce, sau “femei de la curte” cu rolul de simple servitoare. Odaliscele nu erau prezentate Sultanului.

Francis- Gabriel Lepaulle (pictor francez1804-1886) : Pașa și haremul său

Doar cele care erau de o frumusețe răpitoare sau extraordinar de talentate erau văzute ca potențiale concubine și erau instruite în acest scop. Erau învățate să danseze, să recite poezii, să cânte la instrumente muzicale și mai ales să stăpânească arta erotică.
Dar pentru musulmani frumusețea era dată și de numărul kilogramelor. Ca urmare, femeile din harem nu doar ca erau epilate, parfumate și machiate cu henna ( cu care li se pictau pleoapele , mâinile și picioarele) dar erau și supuse unui regim barbar de îngrășare, fiind îndopate cu carne grasă și dulciuri!
Multe din femeile din harem nici nu îl vedeau vreodată pe Sultan, ele deveneau slujnice pentru treburile zilnice.

Francis Smith (1722 - 1822)-pictor englez
 Kisler Aga, Chief of the Black Eunuchs and First Keeper of the Serraglio (1763 - 1779)
(Șeful eunucilor negri )

Topkapi -Harem , Ferestre