Orientul in Occident :Spania maură (I) :Cordoba

Alcazarul din Cordoba

   In 711 a avut loc prima invazie a musulmanilor veniți din nordul Africii. Foarte curând ei au stăpânit o mare parte din Penisula Iberică și au intemeiat mici regate independente în spațiul numit al -Andalus (care nu se confundă cu Andaluzia de azi).
   Intre regatele maure cel mai puternic a fost califatul de Cordoba, condus de mai mulți emiri cu numele de Abd er-Rahman.

Abd er-Rahman al III-lea este al optulea emir omeyad și priul calif al Cordobei.A trăit 70 de ani și a domnit 50.
   Deși sub domnia sa războiul a fost neîntrerupt,Cordoba a devenit un adevărat focar de cultură și civilizație.S-au construit 70 de biblioteci,o universitate,o scoală de medicinină,o școală de traducători din greacă și ebraică.
A mărit Moscheea ,reconstruindu-i minaretul și edificat un minunat oraș palatin ,Madinat al Zahra...

Moscheea din Cordoba azi  (devenită catedrală)

Fațada ((intrarea) Sec. al VIII-lea

Interiorul

Și  cupolele ...

Grădinile arabe

Shiraz - Iran : Golestanul

   După ce musulmanii au cucerit imperiul persan, grădina persană a cunoscut o nouă epocă de strălucire.
   Arabii au respectat geometria grădinilor persane și le-au imbogățit cu elemente decorative specifice iar maeștrii în arta irigației au sporit rețelele de canale care udau spațiile înflorite. Canalele și bazinele nu aveau marginile înălțate astfel că trecerea de la bazine la vegetația spațiului verde cu covoare florale se făcea direct.
   Platanii, ulmii, chiparoșii, smochinii, arborii rășinoși erau deosebit de îndrăgiți pentru că întruchipau miticul ”Copac al Vieții ” . Din Orient frumoasele grădini au ajuns în Spania (Zaragoza, Cordoba, Granada)odată cu cucerirea acestei țări de către mauri.
Unele s-au păstrat până astăzi, altele nu...
    Grădinile arabe combină cu măiestrie dragostea mistică pentru copaci și flori cu adorația pentru apă, sursa ”sine qua non” a vieții, în ideea  de a reface paradisul.

Alcazarul(palatul arab) și grădina  din Cordoba


 

Alhambra .Grădina palatului Partal

Imagine din grădinile de la Alhambra (Granada -Spania)

Grădinile persane

   Parcurile imperiale antice au servit drept model pentru grădinile persane. Despre primele începuturi există foarte puține date din scrierile istorice,mai mult legende și scrieri din literatura greacă antică și foarte puține desene.
   La Persepolis,oraș regal,la Sardes și în împrejurimi,grădinile lui Cyrus, Xerxes,Darius,Artaxerxes erau cele mai vestite fără a fi totuși considerate printre cele 7 minuni ale lumii antice precum Grădinile Babilonului.
   După scrierile lui Xenophon(sec.al IV-lea î.H.)”paradisul”lui Cyrus avea o formă geometrică ,cuprinzând în interior pomi, diferiți arbori forestieri și ornamentali.
   Darius I a construit la Persepolis o grădină de ceremonii,iar la Susa una din grădinile administrative.Persanii aveau trei  tipuri de grădini:grădina palatului,grădina mormântului si grădini de relaxare..
   Regularitatea geometrică era o caracteristică a grădinilor persane,spațiul fiind divizat în parcele prin canale de irigație.Grădinile persane au evoluat și datorită influenței chino-mongole,apoi au influențat la rândul lor grădinile din Orientul Mijlociu.

Covoarele persane sunt o imagine a grădinilor persane.



Grădina persană din Ișfahan(patrimoniu UNESCO)

Piața Nagash(grădină  administrativă  publică) Isfahan

Reverie: Grădinile Babilonului

Grădinile Babilonului

     Grădinile din Babylon - pictură olandeză, sec.XVI-de Martin Heemskerck

   La popoarele din antichitate noțiunea de grădină era legată de ideea de paradis,locul supremei fericiri omenești.Această mentalitate i-a determinat mai târziu pe vechii persi să-și denumească grădinile lor”raiuri”.  
  Grădinile Semiramidei sau Grădinile Babilonului , cum mai erau numite, se numără printre cele șapte minuni ale lumii antice.
   Au fost construite de Nabucodonosor al II-lea pentru una dintre soțiile sale, Amytis. Atribuirea lor reginei Semiramida se datorează unei legende...
   Cea mai completă descriere a Grădinilor Babilonului o datorăm lui Diodor din Sicilia , care ne spune că ele se compuneau din patru terase ce se ridicau la 77 de metri înălțime,etajate în amfiteatru cu o latură de 123 de metri.Pe terase erau plantați arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalți de 24 metri. Terasele erau susținute de ziduri de piatră, construite la o distanţă de trei metri unele de altele. Spațiul dintre ziduri era acoperit cu bolți realizate din blocuri de piatră. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. Diodor spune:(...)”Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea şi frumuseţea lor".

 Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală.
   Erau udate cu ajutorul unor pompe cilindrice despre care nici astăzi nu se știe nimic...
 Se pare că splendidele grădini au fost distruse de perși în timpul ocupării Babilonului. Iar o altă sursă arată că atunci când Alexandru cel Mare a ajuns în Babilon în secolul IV î.H.grădinile erau deja în paragină...
   Această a doua minune a lumii antice avea cu 200 de ani mai puțin decât Piramida lui Keops.
   Totuși locul lor de amplasare rămâne incert...
Și totuși săpăturile arheologice efectuate între 1899 și 1914 în colina El Kasr (în arabă ”castelul”) au scos la iveală ruinele palatului lui Nabucodonosor și fundațiile construcției care susținea probabil grădinile.

 

Pe terenul vechiului Babilon este astăzi un deșert, aproape total lipsit de vegetație. Terasele grădinilor au dispărut de multă vreme, în locul splendorii de altădată, deșertul dă o impresie de tristețe.

Oamenii nisipurilor ( II )

Beduinii

   Beduinii sunt nomazi de cultură arabă trăind în regiunile deșertice din Orientul Mijlociu (Arabia Saudită,Siria,Iordania,Iraq și Israel).Sunt originari din Penisula Arabică.În secolul al VII-lea,odată cu cucerirea arabă s-au răspândit în Nordul Africii (Algeria,Egipt,Libia,Mali,Tunis).
   Guvernele țărilor respective încearcă să sedentarizeze aceste triburi nomade care se ocupă în special cu creșterea animalelor(cai,cămile,oi,capre).
   Beduinii de azi sunt organizați în triburi,vorbesc dialectul badawi și se consideră urmașii arabilor.

   Între beduini și caii lor există o relație aproape mistică.Caii au fost considerați un dar timis de Allah;de aceea ei sunt tratați exemplar și respectați ca niște ființe umane.
   Beduinii din peninsula Arabică,în timpul lui Mahomed constituiau un grup social de trei mii de membri,legați prin legături de sânge.
Indrăgeau poezia și elocința iar ospitalitatea era o virtute. Aveau șimțul onoarei și apreciau vitejia în luptă.

   O masă în compania beduinilor înseamnă o pâine tradițională coaptă pe foc,carne și orez picant și bineînțeles o cafea tare ,povești vechi,muzică ,poezie,dansul femeilor. O nuntă nu trebuie ratată.Este un adevărat spectacol care se face în nopți cu lună plină și ține mai multe zile.

Notă:Un beduin cunoscut:Abdallah ben Abdelaziz Al Saud,regele Arabiei Saudite.

Oamenii nisipurilor ( I )

Tuaregii(Imuhagh)

   Tuaregii sunt o populație berberă nomadă care trăiește în Sahara centrală,Algeria,Libia la marginea deșertului saharian Sahel,Niger,Mali și Burkina Faso.
   Limba pe care o vorbesc se numește tamajaq,tamasheq sau tamahaq,în funcție de regiune.Folosesc un alfabet propriu numit tifinagh(pronunțat tifinar).Sunt considerați primii locuitori ai Africii de Nord.

   Occidentalii îi numesc”oamenii albaștri” după culoarea turbanului(ceka).Vopsit cu indigo el se decolorează cu timpul pe obraji.Aceste populații nomade sunt confruntate cu forme de asimilare culturală sau lingvistică,la marginalizare economică sau politică,fapt care a dus la confruntări armate.Mulți au abandonat nomadismul si s-au fixat în marile orașe sau la marginile Saharei.Principala ocupație este creșterea animalelor.Dar sunt și meseriași pricepuți în prelucrarea metalelor și confecționarea bijuteriilor.

Brățări tuarege din Mali

                              Femeie tuaregă din Mali

Bijuterie tuaregă (museul Quai de Branli-Paris)

   Tuaregii poartă un veșmânt lung(robă) țesută din bumbac și un turban alcătuit dintr-o fâșie de pânză de in cu o țesătură complexă, lungă de 4-5 metri,înfășurată în jurul capului,care îi protejează de soare,ploaie sau vânt.Acesta poate fi de orice culoare,dar două culori au o semnificație deosebită:albul,purtat in semn de respect pentru o zi deosebită și  indigo,pentru zilele de sărbătore sau când este foarte frig.
   Ceremonialul ceaiului este un mod de a-și manifesta ospitalitatea și un pretexte pentru a discuta cu vizitatorii în trecere.Musafirului i se oferă ,una după alta,trei cești de ceai,făcut din aceleași frunze.Primul ceai este ”amar ca viața,al doilea este tare ca iubirea iar al treilea dulce ca moartea”.
   A refuza cele trei ceauri este o impolitețe.

Dansul oriental- magie și mister

Dansul oriental a inspirat pictori și coregrafi .
In imagine: un tablou realizat in 1920 la Paris , cu un model anonim: ”Dansatoare orientală”
***
Dansul oriental este cea mai străveche formă de dans, practicată inițial exclusiv de către femei pentru femei. Dansul oriental este o sărbătoare a vieții, a pasiunii și a misterului feminin, deci un dans cu mișcări naturale pentru trupul femeii. În antichitate, femeile din Orient o adorau pe Zeița Mamă (în funcție de cultură: Ishtar, Isis, Shakti etc.),cea care se manifesta în fiecare dintre ele și le înzestra cu puterea de a da viață. 
Dansul s-a transmis din generație în generație și cu timpul femeile au început să danseze la fiecare ocazie cu care se întâlneau, cu atât mai mult cu cât religia le impunea să stea în camere separate de bărbați (această tradiție se mai păstrează și astăzi, în anumite regiuni din lumea arabă).

Expresia”dans din abdomen” este traducerea expresiei englezești ”belly dance”care,la rândul ei,este traducerea expresiei franceze la "danse du ventre", dată de armata lui Napoleon, care a descoperit dansul oriental dupa campania de cucerire a Egiptului din 1798. Dansatoarele egiptene i-au șocat pe soldații francezi care au considerat costumele și miscările lor languroase drept un afront sexual. Soldații, exponenți ai unei societați franceze puritane în care biserica epocii desconsidera dansul, au făcut o interpretare (parțial) eronată, alimentata desigur și de fanteziile lor și au văzut în dansatoare niște prostituate, iar dansul lor l-au numit "la danse du ventre". Consacrarea expresiei a avut loc ulterior, la Târgul Internațional din Chicago din 1893, cu ocazia expoziției "The Streets of Cairo". "Belly dance" a fost un nume-carlig suficient de scandalos încat să atragă privirile vizitatorilor către dansatoarele din Orientul Mijlociu prezente la expoziție.
Se mai folosesc și denumiri derivate, în funcție de zona geografică și de imaginația oamenilor...
 

Arta dansului oriental este apanajul feminității, iar fiecare figură de dans are darul de a pune în valoare corpul și sufletul femeii. Miscările de dans se realizează preponderent din abdomen și mai putin prin intermediul picioarelor, în timp ce pozițiile și mișcările specifice brațelor conferă expresivitate și solemnitate. Tehnica esențială consta in izolarea diferitelor parti ale corpului si miscarea lor în mod independent fie simultan, fie succesiv. Mișcările de baza sunt: mișcarea rapidă si tremurată a șoldurilor ,unduiri,pași specifici ("pasul cămilei") și transferuri de greutate de pe un picior pe celalalt ("giuvaierul").

                               Costum oriental de dans

Muzica este de origine orientală din țări ca Egipt, Turcia, Liban sau Tunisia. In mod traditțional, dansatoarele sunt desculțe, pentru a menține legatura lor cu energiile pamântului. Cel mai adesea, dansatoarele folosesc accesorii diverse ca: voaluri, bastonul, sabia, eșarfe, lumânări, tăvi (cu lumânări),candelabru (pus pe cap) sau chiar un șarpe, fiecare cu o simbolistică aparte.

”Dansatoare orientală” Tablou realizat în 1883 de E.Richter (pictor și arhitect).