Cafea și cafenele în spațiul otoman
Mod de prezentare al unei cafele turcești pentru două persoane
Intre secolele XV-XVI consumul de cafea se răspândește în întreaga lume musulmană.
Cronicarul otoman
İbrahim Peçevi ne spune pe la 1640 că ”până în anul 962 (de la Hegira), - adică 1554-1555* , în orașul îndrăgit de Allah Constantinopol și pe pământurile otomane cafeaua și cafenelele nu existau. În această epocă, doi negustori,
Hâkem din Alep și
Şems din Damasc, s-au stabilit în oraș și au dechis fiecare o prăvălie în cartierul
Tahtakale și au început să vândă cafea.”
Cafenelele din Imperiul Otoman, asemenea celorlalte din întreaga lume, erau locuri unde se forma opinia publică și erau frecventate de bărbați.
Inițial au apărut pentru a oferi servicii persoanelor care așteptau ora rugăciunii în apropierea moscheelor. Apoi, fiecare grup profesional avea propria sa cafenea unde clienții discutau diferite subiecte.
Cafeneaua a devenit un spațiu de conversație în cultura turcă.
O zicere populară spune:
”Inima mea nu vrea cafea și cafenele vrea un prieten.Cafeaua este o scuză”
*
Cafeneaua Kiva Han, cea mai veche cafenea din Constantinopol.
(Atestată în 1555. Nu s-a păstrat in forma inițială).
Modul de prezentare a cafelei ocupă un loc important în cultura turcească.
Prezentarea cafelei este un indicator al valorii, dragostei si respectului arătate unui oaspete.
Ceașca de cafea (finca) este cel mai important element vizual, în timpul prezentării.
În trecut ceștile nu aveau tortițe și de aceea erau băgate într-o ”mânecă” de lemn, corn sau metal pentru ca apa fiartă să nu frigă mâinile celor care o beau.
Această ”mânecă” sau suport numit
zarf era cu sau fără tortițe.
Ceștile fără toartă erau făcute din porțelan fin sau lut. Cu timpul au fost înlocuite de cele cu toartă.
Existau de asemenea cești pe care erau scrise versete decorate ornamental. Numele meșterului care le-a creat era scris în partea de jos a ceștii.
Tava de cafea este și ea importantă în prezentarea cafelei.
În istoria culturală a Turciei, cele mai dorite modele erau cele rectangulare sau ovale; aveau adâncime și erau făurite din bronz aurit . După un timp, au început să fie folosite și cele din argint.
Cele folosite de sultani erau gravate uneori cu
tughra imperială și cu desene în relief, adevărate capodopere de prelucrare a metalului de către artizanii turci.
Există tăvi de cafea în
Kireshir denumite
Damascus.
Trabzon este faimos pentru tăvile de cafea lucrate în filigran. Capacele sunt ornamentate cu motive locale.
Ibricul (
cezve ) este un recipient de metal, de formă cilindrică sau de trunchi de con cu baza mare jos cu cioc și mâner lung(fix sau pliabil), folosit la fierberea și prezentarea cafelei.Cuvântul Ibrik era folosit și cu sensul de carafă sau ulcior.
În perioada Otomană se practica otrăvirea prin intermediul cafelei . De aceea cafeaua nu era niciodată preparată în bucătărie si adusă la masă direct in ceașcă. Pentru a evita orie bănuială cafeaua, apa fierbinte era adusa împreună cu ibricul cu cafea care era pus pe cărbuni. Pe lângă ”ibrik"se folosea un
”Kahvedan”, un ulcior mic cu toartă, din cupru, alamă sau argint, în care se afla apa pentru cafea.
Cafeaua era pregătită pe loc și servita în fața oaspetului.
*
Recipient otoman din argint (”Kahvedan”), pentru preparat cafea.
Diferite carafe din perioada otomană
Ibrik otoman imperial.(arhivele imperiale)
***
